„Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti”, concert la Ateneu, transmis online de ICR

Concertul „Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti”, organizat de Filarmonica „George Enescu”, Institutul Cultural Român, Fundația Silvestri și Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR), va avea loc marți, 25 august 2020, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român. Lucrările celor trei compozitori vor fi interpretate live de soprana Gabriela Iștoc, pianiștii Iosif Ion Prunner și Cristian Niculescu, mezzosoprana Andreea Ilie, violonistul Rafael Butaru, violoncelistul Octavian Lup, acompaniați de un grup de zece instrumentiști ai Filarmonicii „George Enescu”. Concertul fără spectatori va fi transmis pe pagina de Facebook a Institutului Cultural Român, fiind preluat și pe canalele online ale Filarmonicii “George Enescu”.

În cadrul transmisiunii concertului va fi prezentat și un material video al expoziției „Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti (1920-1958)”, curatoriată de istoricul de artă Cristina Enășescu. Între anii 1920 și 1958 muzica românească s-a impus în contextul muzicii universale prin contribuția acestor mari muzicieni, George Enescu (1881-1955), Constantin Silvestri (1913-1969), Dinu Lipatti (1917-1950), cărora le sunt dedicate concertul și expoziția. „Enescu, Silvestri, Lipatti au marcat semnificativ destinul muzicii românești. Programul concertului din 25 august se structurează pe capodopere ale muzicii de cameră a acestor compozitori-interpreți, pentru care, din păcate, exilul a fost momentul final. Acești mari compozitori și-au găsit sfârșitul în afara țării. De câțiva ani, disponibilitatea ICR a oferit posibilitatea de a pune în valoare aceste personalități cu vocație universală. Concertul va continua aceste formule interactive, în care imaginea și muzica coexistă. Manifestarea este dedicată centenarului Uniunii Compozitorilor din România, cu lucrări reprezentative compuse, în perioada 1920-1958, de către acești iluștri muzicieni”, a declarat pianistul Iosif Ion Prunner, care conduce Corul Filarmonicii „George Enescu”.

PROGRAM

MARI COMPOZITORI ROMÂNI

ENESCU, SILVESTRI, LIPATTI

Dinu Lipatti - Nocturna în fa # minor; interpretează Iosif Ion Prunner - pian

Constantin Silvestri – trei lieduri op. 1 pe versuri de Heinrich Heine: Berg und Burgen//Der scheinende Sommer/Sie floh vor mir; interpretează Andreea Ilie, mezosoprană, Cristian Niculescu, pian

Constantin Silvestri – 2 piese de concert op. 25, nr.2 și 3; interpretează Iosif Ion Prunner - pian

Constantin Silvestri – 3 Lieduri op.28, nr.2 pe versuri de Rainer Maria Rilke: Und ich ahne.../ Vor lauter Lauschen.../ Manchmal geschieht...; interpretează Gabriela Iștoc- soprană; Iosif Ion Prunner-pian

Dinu Lipatti – Improvizație pentru vioară, violoncel și pian; interpretează: Rafael Butaru – vioară, Octavian Lup –violoncel, Cristian Niculescu –pian

George Enescu –Trio în la minor pentru vioară, violoncel și pian: 1. Allegro moderato 2.Alegretto moderato-Presto-Allegro piacevole-Tempo di Siciliano lento 3. Andante 4. Vicace amabile; Interpretează: Rafael Butaru--- vioară, Octavian Lup - violoncel, Cristian Niculescu-pian

Constantin Silvestri – 3 piese pentru orchestră de coarde, op.4, nr.1; 1. Pesante 2. Cantabile 3. Veloce.Interpretează un grup de instrumentiști ai Orchestrei Filarmonicii „George Enescu”. Dirijor: Iosif Ion Prunner

CONCERT ONLINE ÎN PARTENERIAT CU INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN ȘI UCIMR

Expoziție-video:

Mari compozitori români – Enescu, Silvestri, Lipatti (1920-1958)”

Curator: Cristina Enășescu

Grafică: Marcel Pomian

Filmul video al expoziției propuse de curatoarea Cristina Ligia Enășescu prezintă fotografii și documente originale. Documentarea s-a făcut din ziarele aflate în arhiva Bibliotecii Universitare București și acoperă perioada 1913-1958. În 1913 s-a acordat prima dată „Premiul de compoziție George Enescu”.În frunte cu George Enescu, considerat de Constantin Brăiloiu a fi „simbolul năzuințelor, al devenirii noastre”, într-o Europă a școlilor naționale se înființează la București, în aprilie 1920, „Societatea Compozitorilor Români”. Principala personalitate care a coordonat Societatea nou formată a fost Constantin Brăiloiu. O pleiadă de muzicieni și compozitori români, elevi ai lui Mihail Jora, Alfred Alessandrescu, Ion Nonna Otescu, Ionel Perlea, Florica Musicescu, Constanța Erbiceanu, Dumitru Dinicu, Joseph Prunner, vor dezvolta muzica românească, devenită de atunci o voce importantă a Europei culturale interbelice. În acest context cultural, în România au putut să se manifeste talentul pianistului și compozitorului Dinu Lipatti, dar și al dirijorului, compozitorului și pianistului Constantin Silvestri, cei care astăzi sunt recunoscuți pe plan mondial, alături de George Enescu, drept unii dintre cei mai importanți muzicieni ai secolului XX. Excursul expozițional se va încheia cu momentul primei ediții a Festivalului și Concursului „George Enescu”,în cadrul căruia, sub conducerea lui Constantin Silvestri, s-a prezentat în premieră românească opera „Oedip”. Creația lui George Enescu, culminând cu opera „Oedip”, a marcat intrarea definitivă a compozitorilor români în rândul marilor creatori ai secolului XX. Se îndeplinea astfel profeția făcută în 1920 de Constantin Brăiloiu: „Prin Enescu, muzica românească se va ridica la universalitate”.