- 1 October 2009
- Etichete Film
Loc: Cafeneaua Krásný ztráty (Náprstkova 10, Praha 1, Staré Město)
Ora: 18.00
Apartamentul (2004, r. Constantin Popescu, scurt metraj, 15 min.)
Filmul vorbeşte despre destrămarea conştiinţei de sine, despre pierderea identităţii individului şi eşuarea existenţei sale în automatisme, prăbuşirea lui în condiţia de subom, prin concentrarea în exclusivitate asupra satisfacerii unor necesităţi biologice, mai ales sexuale. Discursul imagistic ne relevă în acelaşi timp şi lipsa de identitate a spaţiului şi timpului, consecinţă a incapacităţii de a mai fi percepute. Filmul este construit din două secvenţe aparent complementare, în fond identice, prin urmare fără identitate, legătura dintre ele fiind susţinută prin prezenţa unui bărbat de vârstă şi condiţie medie (Nicodim Ungureanu), cu o ocupaţie imprecisă, aflat în două momente matinale, în două zile consecutive, sâmbătă 28 şi duminică 29 aprilie 2002, în faţa unui perete de bloc cu graffiti, într-o stare de aşteptare, de nehotărâre. Purtând peste costum un trenci cu galoane, de culoare crem deschis, el duce în mâna stângă o mică valiză de voiaj... (Mircea Dumitrescu, critic de film)
În limba română cu subtitrare în limba cehă.
Challenge Day (2005, r. Napoleon Helmis, scurt metraj, 10 min.)
Astăzi este o întrecere între oraşul „nostru" şi oraşul Morioka din Japonia. Un paznic de noapte iese din tură şi refuză să ia parte la frenezia generată de dorinţa de-a face sport oriunde, pentru a-i întrece pe japonezi. În final ni se dezvăluie identitatea acestuia: este un fost campion mondial şi olimpic de canotaj. O metaforă despre uitare.
În limba română cu subtitrare în limba cehă.
Un cartuş de Kent şi un pachet de cafea (2004, r. Cristi Puiu, scurt metraj, 10 min.)
Tatăl (Victor Rebengiuc), concediat cu doi ani înainte de pensionare, vrea să se reangajeze, cerând sprijinul fiului (Mimi Brănescu). Condiţia pentru angajarea într-un post de paznic de noapte este bacşişul pregătit pentru directorul unei firme particulare. Astfel, cartuşul de Kent şi pachetul de cafea devin în acest film obiectele emblematice pentru o societate coruptă şi lipsită de spiritul solidarităţii. Acţiunea se petrece într-un restaurant din Bucureşti.
În limba română cu subtitrare în limba cehă.
Intrarea liberă.