Lucian Ban şi Mat Maneri, invitații ICR Budapesta la prima ediție a programului „Mari compozitori pe scena lumii: George Enescu – Bartók Béla”, la BMC

În 11 mai 2016, ora 21.00, Institutul Cultural Român Budapesta a organizat prima ediție a programului „Mari compozitori pe scena lumii: George Enescu - Bartók Béla", prin prezentarea unui proiect inedit care a inclus reinterpretări ale unor piese de Enescu și Bartók, alături de prezentarea CD-ului Transylvanian Concert, la Budapest Music Center, pe scena Clubului de jazz Opus.

Primul recital din această serie a fost susținut de pianistul Lucian Ban și de violistul şi violonistul Mat Maneri, nominalizat în 2006 la Premiile Grammy pentru „Cel mai bun album de muzică alternativă". Muzicienii au prezentat publicului budapestan şi piese în premieră care urmează a fi înregistrate pe următorul lor album la casa de discuri ECM Records.

Lucian Ban (pian) - Unul dintre cei mai cunoscuți muzicieni români de jazz și-a câștigat renumele grație unei serii de proiecte și albume de primă mână, sound-ul pianului său aducându-i din partea criticilor comparații cu Vladimir Horowitz şi McCoy Tyner, Ban fiind considerat drept „unul din cei mai buni pianiști care s-au mutat la New York în ultima decadă" (Bruce Lee Gallanter). Împreună cu renumitul contrabasist american John Hébert, Lucian Ban a inițiat și condus Octetul „Enesco Re-Imagined", dedicat reinterpretării lucrărilor celebrului compozitor George Enescu, un proiect ce s-a bucurat de o excelentă primire în presa internațională, câștigând o serie de premii „Best of 2010", fiind aplaudat pe mari scene ale lumii: London Jazz Festival/Royal Elizabeth Hall, Barcelona Jazz Festival, Jazzdor din Strasbourg, Capitala Culturală Europeană de la Guimarães, Portugalia, și altele. Etichetat de cunoscutul ziar britanic The Guardian drept „un nume de urmărit", pianistul, compozitorul și aranjorul Lucian Ban, originar din Cluj, activează la New York unde este liderul mai multor grupuri (Tuba Project, Elevation, Sam Newsome & Lucian Ban), toate implicând muzicieni de prim rang, recunoscuți în întreaga lume. A editat opt albume sub nume propriu, pentru case de discuri americane și europene, iar în 2013 și-a făcut debutul pentru celebra casă de discuri ECM Records cu „Transylvanian Concert", album care i-a adus consacrarea internațională. În 2016, casa de discuri americană Sunnyside Records a lansat albumul „Songs from Afar" al cvartetului sau Elevation. Revista americană DownBeat i-a acordat calificativul maxim și extrem de 5 stele, iar All About Jazz îl numește „un triumf al comunicării muzicale și emoționale", în timp ce NY Jazz Record vorbește despre „o scrisoare de dragoste pe care pianistul o trimite țării de origine".

Mat Maneri (violă) - Nominalizat în 2006 la Premiile Grammy pentru „Cel mai bun album de muzică alternativă" este recunoscut drept unul dintre cei mai creativi muzicieni de jazz de azi, un adevărat „copil nebun" al avangardei americane. În 1990 Mat a fondat prestigiosul „Joe Maneri Quartet" împreună cu tatăl său și cu Randy Peterson. Pianiștii Paul Bley, Cecil Taylor, Matthew Shipp și Borah Bergman l-au solicitat pe Mat Maneri să lucreze cu ei în locuri precum Montreal Jazz Festival, Library of Congres și în concerte pe scene din toată Europa.

Celebra revista „All About Jazz" îl descrie în termeni fără echivoc: „Mat Maneri a schimbat felul în care lumea jazz-ului ascultă vioara și viola".