În ianuarie 2011, Northwestern University Press a lansat ediţia în limba engleză a romanului „Venea din timpul diez" de Bogdan Suceavă, în traducerea lui Alistair Ian Blyth. Parte din turneul de lansare a cărţii, Bogdan Suceavă se va întâlni în 28 martie cu publicul new yorkez la Universitatea Columbia, unde va citi din roman şi va răspunde întrebărilor publicului.
Aşa cum remarca editorul său american, „în Venea din timpul diez Bogdan Suceavă satirizează evenimentele petrecute în România după sfârşitul violent al regimului Ceauşescu. Suceavă împleteşte trei naraţiuni pentru a ilustra astfel forţa distructivă a uneia dintre cele mai puternice mitologii din societatea românească. Autorul descrie diferite tipuri de nebunie, dar în mod special pe cea care implică credinţele religioase şi denaturarea lor de către secte lipsite de orice moralitate. Aici groaza şi umorul convieţuiesc în mod absurd... Deşi „Venea din timpul diez" sugerează influenţa unor autori ca Mihail Bulgakov, Suceavă surprinde în romanul său complexităţile unei ţări în rapidă schimbare, în căutarea unui sens şi a unei direcţii şi suspicioasă în privinţa trecutului său."
„M-a impresionat dintotdeauna ca noi, romanii, ne punem toate sperantele in cite cineva despre care nu stim nimic. Un personaj providential care e chemat sa ne salveze, care devine salvatorul natiunii, alesul, izbavitorul, de care ne indragostim si ne lecuim foarte greu. E un soi de Caritas metafizic la care tot jucam si nu ne invatam minte. Avem capacitatea de a investi iluzii intr-un om pe care nu-l cunoastem. Mi s-a parut ca aici e un sindrom care se repeta. In Romania se va spera pururea, fara acoperire si fara intelepciune, fara luciditate si cu o oarecare stiinta a mintirii de sine, dublata de credulitate. Un sindrom care nu se aplica doar spatiului politic, ci tututor compartimentelor vietii noastre publice. Mi-am dorit sa scriu o comedie despre asta. O comedie in care diverse grupuri asteapta fiecare salvarea din partea unui alt profet. Iar profetii nu intirzie sa apara: in cartea aceasta e plin de ei. Batalia pentru cucerirea Bucurestiului se da intre secte, fiecare cu metode si scopuri proprii. Serviciile de informatii fileaza indeaproape aceste secte, considerate periculoase pentru tinara noastra democratie. E o tara cu atit de multe servicii secrete: cum sa nu scrii o comedie despre asa ceva?" (Bogdan Suceava)
Bogdan Suceavă este profesor asociat de matematică la California State University, Fullerton. Este unul dintre cei mai promiţători şi originali autori din tânăra generaţie, având publicate patru romane, două volume de povestiri, şi câteva culegeri de poezii.
Acest eveniment este ultimul din turneul de lansare a ediţiei americane a romanului, care a inclus şi University of Texas, Dallas, Arizona State University, şi California State University, Fullerton.