Institutul Cultural Român, partenerul stagiunii „Muzica la Palatele Brâncoveneşti” 2010

În cea de-a doua ediţie a stagiunii „Muzica la Palatele Brâncoveneşti" accentul cade pe muzica lui Schumann şi Chopin, aniversaţii acestui an, dar şi pe muzica veche românească. Artişti importanţi din România şi din străinătate vor concerta în Sala Scoarţelor de la Palatul Mogoşoaia: pianiştii Luiza Borac, Piotr Szychowski, Ilinca Dumitrescu, Ioana Maria Lupaşcu, Lucian Velciu, violonistul Liviu Scripcaru, violoncelistul Alexandru Moroşanu, basul Pompei Hărăşteanu, Cvartetul Arcadia, ansamblurile Anton Pann, Imago Mundi şi Studioul de Muzică Veche.
Recitalul susţinut de Cvartetul Arcadia în data de 2 mai 2010 este organizat în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Cvartetul Arcadia a absolvit cursurile de măiestrie susţinute de Cvartetul Belcea în perioada 2007 - 2009 în cadrul rezidenţiatului ansamblului londonez la Ateneul Român, un proiect al Institutului Cultural Român.

Ataşat:
Programul complet al stagiunii 2010
Invitaţie la conferinţa de presă din 22 februarie


Programul stagiunii 2010 Conferinta de presa