Institutul Cultural Român organizează, în 2022, juriul național al Premiului Uniunii Europene pentru Literatură

Înființat în 2009 la inițiativa Comisiei Europene și finanțat prin programul Europa Creativă, Premiul Uniunii Europene pentru Literatură urmărește să sprijine prozatoarele și prozatorii în curs de afirmare („outstanding emerging fiction writers”), atrăgând atenția deopotrivă asupra lor și asupra diversității culturale a Uniunii.

În 2022, fiecare țară din UE este invitată, până la data de 15 februarie, să nominalizeze un prozator sau o prozatoare emergent/ă. Juriul final (compus din șapte jurați europeni, selectați de Consorțiul Premiului European pentru Literatură) va face publică lista scurtă a nominalizărilor naționale în 1 martie. Laureatul/a va fi anunțat/ă în 21 aprilie.

Condițiile eliminatorii impuse de regulament prevăd ca autoarea/autorul nominalizat/ă să fie cetățean al țării care-l nominalizează (sau rezident permanent); să aibă publicate minimum două și maximum patru cărți de proză; să nu fie tradus/ă în mai mult de patru limbi; să nu fie angajat/ă în instituții ale Uniunii Europene; să fi publicat o carte de proză în ultimele 18 luni, iar aceasta să fie cea mai recentă carte publicată.

La invitația Institutului Cultural Român, juriul responsabil cu nominalizarea unui scriitor român care să îndeplinească toate aceste condiții a fost compus din Ruxandra Cesereanu, Bogdan Crețu și Radu Vancu. Panoramând producția de proză din ultimele 18 luni și aplicând criteriile eliminatorii, juriul național a reținut pe lista scurtă următoarele cinci romane:

Irina Georgescu Groza, Exodul mieilor (Editura Nemira);

Raluca Nagy, Teo de la 16 la 18 (Editura Nemira);

Andreea Răsuceanu, Vântul, duhul, suflarea (Editura Polirom);

Oleg Serebrian, Pe contrasens (Editura Cartier);

Sebastian Sifft, Copia carbon (Editura Humanitas).