
Cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Literar de la Sopot se va axa anul acesta pe literatura și cultura din România. Pe parcursul celor patru zile de festival vor avea loc întâlniri cu scriitori români traduși în polonă, apreciați de critici și cititori, precum și cu autori ale căror cărți traduse vor avea premiera poloneză la festival. Printre invitați se numără: Tatiana Țîbuleac, Raluca Nagy, Cristian Teodorescu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Cătălin Mihuleac, Lavinia Braniște, Ana Dragu, Lucian Dan Teodorovici, Oleg Serebrian, istoricul Adrian Ciorianu și jurnalistul Ovidiu Nahoi.
Programul va fi îmbogățit cu proiecții de filme care pot fi considerate deschizătoare de drumuri pentru cinematografia românească, de la Reconstituirea lui Liviu Ciulei până la ultimele creații ale lui Radu Jude, în prezent cel mai apreciat regizor român. Programul de dezbateri al festivalului va oferi, de asemenea, o perspectivă românească asupra unor subiecte de interes pentru Polonia, iar Institutul Cultural Român va fi prezent cu standul său la Târgul de Carte de la Sopot.
Mai multe detalii, în curând.