IN BETWEEN

A supravieţui în secolul XXI sau a menține/finanța o inovaţie nu este o simplă întrebare retorică.

La invitația ICR Budapesta Grupul de Cercetare Durabilă a Facultăţii de Arhitectură UPT (Timişoara, România) încearcă să răspundă la această dilemă marți, 5 octombrie 2010, de la ora 18.00, în urma unei analize a dezvoltării teritoriale la toate nivelele: de la cel european, euroregional, regional, metropolitan, al unei localităţi, al unei comunităţi a acelei localități, la o unitate de vecinătate, scară de bloc şi până la cea mai mică unitate spaţială.

Grupul susține părăsirea mecanismului "Real Estate" (autorul actualei crize globale) şi adoptarea regulilor "Creşterii Organice", direcții care presupun sustenabilitatea tuturor acestor nivele și autolimitare, autofinanţare, autocontrol şi autodeterminare pe competenţele aferente fiecărui nivel, ce pot fi realizate doar printr-o viziune holistică. Este astfel necesar ca fiecare nivel spaţial să fie un întreg în sine, dar în acelaşi timp să facă parte și dintr-un întreg mai mare, alcătuit la rândul său din întreguri mai mici.

Expoziția găzduită de ICR Budapesta prezintă nivelul european, nivelul regional, judeţean, metropolitan, nivelul unei comunităţi parte dintr-o localitate (studiu de caz Timişoara) şi tema extinderii în teritoriu a unei localităţi cu problematica sa ecologică, socială şi economică.
Conferința "Cum să supravieţuim în secolul al XXI-lea, sau inovaţia care poate fi menţinută/finanţată ?" face parte din seria de evenimente a festivalului Luna Arhitecturii 2010 (Építészet Hónapja 2010)

Participă:
-Prof dr. arh. Smaranda Bică – Decan Facultatea de Arhitectură, Universitatea Politehnică Timișoara
-Conf. dr. arh. Radu Radoslav – Director Departament Arhitectură -coordonator proiect "DE LA REAL ESTATE LA CREȘTERE ORGANICĂ"
-Ing. Sanda Maria Predescu -Șef birou teritorial Registrul Urbaniștilor din RomÂnia – Regiunea Vest
- Colectiv : Arh. Ana Maria Branea, arh. Marius Găman, stud. arh. Andreea Sas, stud. arh. Ștefana Bădescu

Locaţie: Institutul Cultural Român din Budapesta, 1146 Bp., Izsó u. 5 sz.