ICR Budapesta a organizat cea de-a opta ediţie a „Săptămânii filmului românesc"

În perioada 15–19 octombrie 2013, ICR Budapesta a organizat în capitala ungară cea de-a opta ediţie a „Săptămânii filmului românesc”, în parteneriat cu Cinematograful de Artă ”Urania” şi cu Secretariatul de Stat pentru Cultură din cadrul Ministerului Resurselor Umane din Ungaria.


Marţi, 15 octombrie 2013, de la ora 19.00, la Cinematograful „Urania”, seara de gală a debutat cu o conferinţă de presă, urmată la ora 20.00 de proiecţia în premieră a filmului românesc „Poziţia copilului”. Filmul regizat de Călin Peter Netzer şi câştigător în 2013 al premiilor „Ursul de Aur” la Festivalul de Film de la Berlin și „FIPRESCI” (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film). De asemenea, în cadrul Festivalului Internaţional al Filmului Francofon de la Namur (27 septembrie - 4 octombrie 2013), filmul a câştigat trofeul "Bayard d’Or" pentru cel mai bun film, iar Luminiţa Gheorghiu premiul "Bayard d’Or" pentru cea mai bună actriţă. Filmul „Poziţia copilului” a fost propunerea României pentru premiile Oscar 2014, categoria „Cel mai bun film străin”.

  
Invitatul special al ICR Budapesta la seria de evenimente dedicate filmului românesc a fost Bogdan Dumitrache, un actor important din generația tînără, cunoscut deja publicului internațional pentru rolul din „Poziţia copilului” și pe care publicul budapestan a avut recent ocazia să-l revadă în filmul „Din dragoste cu cele mai bune intenții”, în cadrul programului ICR Budapesta „Film Klub - Filme românești de astăzi”.

Astfel, în marja „Săptămânii filmului românesc”, în 16 octombrie, Bogdan Dumitrache a participat la un work-shop găzduit de Universitatea de „Artă Teatrală şi Film” din Budapesta și a intrat în dialog cu studenții interesați de evoluţia sa actoricească, cât şi de experienţele personale legate de acest rol.

Urmare a succeselor în rândul criticilor de specialitate, dar şi la public, în cadrul „Săptămânii filmului românesc” au mai fost proiectate filmele artistice româneşti: ”După dealuri”, regia Cristian Mungiu, ”Domestic”, regia Adrian Sitaru şi ”Rocker”, regia Marian Crişan, alături de filmul documentar ”Într-o furtună. Insula”, regia Laurenţiu Damian.

Filmele au fost proiectate cu subtitrare în limba maghiară. Filmul documentar ”Într-o furtună. Insula” a fost proiectat cu subtitrare în limba engleză.


Detalii program„Săptămâna filmului românesc”.