Săptămâna 19-25 octombrie va consemna prima ediţie a festivalului de film New Waves, New Ways, organizat de către cluster-ul EUNIC din Cehia, care grupează institutele culturale acreditate în această ţară şi departamentele culturale ale unora dintre ambasade şi a cărui preşedinţie este detinută, pentru al doilea an consecutiv, de către ICR Praga. Ediţia din acest an este consacrată cinematografiilor din ţările recent admise in Uniunea Europeană sau aflate în diferite stadii ale procesului de aderare. Vom avea astfel posibilitatea de a viziona unele dintre cele mai recente filme realizate în Estonia, Letonia, Slovenia, Croaţia, Bosnia-Herţegovina, Albania, Serbia, Bulgaria şi România. Programul este realizat cu participarea Institutelor Culturale Român, Bulgar şi Leton şi a ambasadelor celorlalte ţări implicate.
Alături de colegii de la celelalte institute culturale si ambasade, ne-am propus organizarea acestui festival ca ilustrare a crezului nostru ferm, al tuturor, cu privire la apartenenţa ţărilor noastre şi a culturii lor la spaţiul european, indiferent de "valul" de integrare în structurile euro-atlantice sau de stadiul procesului de aderare. În ultimii ani, cinematografiile din ţările participante la festival au atras atenţia prin apariţia unor mişcări înnoitoare, a unor noi valuri ("new waves") care au adus în prim-plan cineaşti tineri, talentaţi, entuziaşti, animaţi de dorinţa de a impune, pe plan artistic, noi modalităţi de expresie ("new ways"). Evoluţia şi destinul acestor mişcări reeditează, simbolic, drumul nostru, al ţărilor noastre, către structurile europene: fiecare dintre noi a căutat, caută încă sau a găsit deja nu numai un loc în cadrul unui "nou val" de aderare ("a new wave"), ci şi o modalitate specifică ("a new way") de apropiere, de integrare, de (re-)găsire şi (re-)confirmare a locului nostru dintotdeauna în marea familie a naţiunilor de pe bătrânul continent .
În modul cel mai firesc, iniţiativa organizării acestui festival, pe care ni-l dorim repetat în fiecare an, a venit din partea cluster-ului EUNIC din Republica Cehă, asociaţia care şi-a propus să strângă într-un mănunchi de o complexitate şi o coerenţă cu adevărat europene mesajele şi tradiţiile culturale ale ţărilor noastre. Credem că festivalul va întări coerenţa EUNIC şi va contribui la creşterea vizibilităţii organizaţiei noastre în spaţiul ceh. Şi ne mai dorim ca iniţiativa noastră să aibă drept consecinţă şi mai buna cunoaştere de către pubicul ceh şi european, de către vecinii noştri mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi de pe bătrânul continent, a cinematografiilor, a culturilor noastre, a crezului nostru European.
Vă invităm, aşadar, în cursul săptămânii 19-25 octombrie la sediul Institutului Cultural Român, pentru a ne (re-)găsi şi (re-)cunoaşte!
Programul festivalului:
Cinematografia bulgară: Diagnoza bulgară / Bulharská diagnóza (Svetlana Lazarova, 2009, 57 min., documentar)
Croitoresele / Švadleny (r. Ljudmil Todorov, 2007, ficţiune, 95 min.)
Şi Domnul coborî ca să ne vadă / A bůh sestoupil, aby nás viděl (r. Petr Popzlatev, 2003, ficţiune, 95 min.)
Nemuritorul Seuthes, taina regelui trac / Nesmrtelný Seuthes, tajemství tráckého krále (r. Zlatina Rousseva, 2008, documentar, 53 min.)
Nestinarii - Dansatori printre flăcări / Nestináři – tanečníci ohně (r. Milena Getova, 2005, documentar, 30 min.)
101 kaba gajdi - Cel mai mare ansamblu de cimpoieri din Bulgaria / 101 kaba gajdi, největší dudácký soubor z Bulharska (r. Margarita Valkova, 2005, 30 min, documentar)
Cinematografia croată: Treseta / Trešeta / Tressette (Pavo Marinković, Dražen Žarković, 2006, 80 min., ficţiune)
Cinematografia estonă: Am fost aici / Byl jsem tady / I was here / Mina olin siin (r. Rene Vilbre, 2007, 89 min., ficţiune)
Cinematografia letonă: Klucis / Klucis. Deconstruction of an artist (r. Peteris Krilovs, 2008, documentar, 89 min.)
Jurnalul micii păsări / Little Bird's Diary (r. Edmunds Jansons, documentar de animaţie, 2007, 26 min.)
Vogelfrei (r. Janis Kalejs, Janis Putnins, 2007, 95 min., ficţiune)
Monotonie / Monotony /Monotonija (r. Juris Poskus, 2007, 92 min., ficţiune)
Cinematografia română:
Elevator /Elevátor (r. George Dorobanţu, 2008, ficţiune, 89 min.)
Hârtia va fi albastră / Papír bude modrý / The Paper Will Be Blue (r. Radu Muntean, 2006, ficţiune, 90 min)
Războiul pe calea undelor / Válka vln / Cold Waves (r. Alexandru Solomon, 2006, documentar, 90 min.)
Cocoşul decapitat / The Beheaded Cock (r. Radu Gabrea, 2007, ficţiune, 120 min.)
După ea / Po jejích stopách / Following Her (r. Cristina Ionescu, 2007, ficţiune, 89 min.)
California Dreamin´ (r. Cristian Nemescu, 2007, ficţiune)
Marilena de la P7 / Marilena od P7 (r. Cristian Nemescu, 2006, medium-metraj 45 min.)
Arta iconarului / Umění ikonáře (r. Maria Filoteanu, 2008, documentar, 20 min.)
Pentru detalii, vizitaţi: www.newwavesnewways.sweb.cz
Organizatori: EUNIC Republica Cehă – Reţeaua institutelor culturale şi a departamentelor culturale ale Ambasadelor:
Ambasada Republicii Albania
Ambasada Republicii Bosnia-Herţegovina
Institutul Cultural Bulgar
Ambasada Republicii Croaţia
Ambasada Estoniei
Institutul Cultural Leton
Institutul Cultural Român
Ambasada Serbia
Ambasada Republicii Slovenia