Expoziția „Foliage of Life” la Galeria ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv organizează și găzduiește, în perioada 20 mai – 12 iulie 2024, expoziția de pictură, fotografii, instalații și artă video intitulată „Foliage of Life” cu lucrările artistei israeliene Dalia Sinclair, a cărei mamă a fost originară din Sighetu Marmației. Expoziția va fi vernisată în data de 20 mai, de la ora 18:00, în prezența artistei Dalia Sinclair și a Peninei Zilberman (președinta Tarbut Sighet), cu participarea sopranei Ayelet Cohen, cât și a E.S. Radu Ioanid, Ambasadorul României în Statul Israel.

Organizat în colaborare cu Fundația Tarbut Sighet – promotoare a conservării memoriei victimelor Holocaustului din România –, acest proiect face parte din seria de manifestări ale ICR Tel Aviv dedicate comemorării a 80 de ani de la Holocaustul din Transilvania de Nord.

Împărțindu-și viața între Israel și Australia, pe parcursul unei îndelungate carierei internaționale de artistă multi-media, Sinclair dezvăluie, în arta sa, amprenta pe care evenimentele emoționante din istoriei familiei a lăsat-o asupra vieții sale lăuntrice, fiind în continuă căutare de noi metafore care să cuprindă amintiri dragi despre oameni, locuri și timpuri. Copacii și frunzele din picturile, fotografia, arta video, arta digitală și instalațiile create de Dalia Sinclair sunt influențate de schimbările recurente, adesea un simbol al conflictelor existențiale, și al sentimentelor de vulnerabilitate, dor, nevoie de stabilitate și siguranță.

Absolventă a Colegiului Art Studio din Raanana, Israel, artista a avut prima expoziție personală ”Leaves” / „Frunze” în august 2002, dedicată frunzelor din viața ei ca metaforă a schimbărilor ocazionate de (stră)mutarea în altă țară, ducând cu ea „rămășițele vieții”. De-a lungul timpului, artista a avut numeroase participări la expoziții solo și de grup în Israel, Australia și România, completate de experiența de ghid de artă la muzee din Australia, cât și numeroase activități culturale în domeniul media (emisiuni și documentare educative, moderator radio) și al artelor performative (dans și festivaluri stradale). Creațiile acesteia – poezie, artă vizuală și performativă – includ adesea trimiteri la identitatea evreiască și experiențele trăite de familia sa în perioada Holocaustului.