Eva Jumătate și Doru Apreotesei interpretează un colind românesc, în Concertul de Crăciun al Comisiei Europene la Stockholm

Pentru a marca sărbătoarea Crăciunului în anul 2023, reprezentanţa Comisiei Europene la Stockholm organizează un concert de Crăciun, în parteneriat cu Institutul Cultural Român de la Stockholm, Ambasada României în Regatul Suediei și cu reprezentanțele diplomatice ale altor 20 de state membre ale Uniunii Europene, la care s-a alăturat ambasada Ucrainei.

Evenimentul, care se bucură în fiecare an de notorietate, se va desfășura în 2023 la biserica Adolf Fredrik din centrul capitalei suedeze, în data de 11 decembrie. Concertul va fi filmat de Reprezentanţa Comisiei Europene la Stockholm și mediatizat pe canalele media ale țărilor participante.

Programul concertului este format din colinde tradiționale, interpretate în limba oficială a fiecărei țări participante, iar la finalul serii, toţi artiştii, împreună cu publicul, vor interpreta colindul Stille Nacht, heilige Nacht.

Colindul românesc Împodobește, mamă, bradul va fi interpretat vocal de tânăra interpretă Eva Jumătate, în vârstă de 15 ani, acompaniată la pian de Doru Apreotesei, ambii artiști de origine română, stabiliți în Suedia.

---

Eva Jumătate a devenit cunoscută în Suedia la vârsta de 11 ani, odată cu participarea la emisiunea Suedezii au talent. Eva a reprezentat Suedia în Italia, la festivalul Sanremo Junior, a câștigat concursul Shooting Star în 2017, iar un an mai târziu a fost distinsă cu medalia de argint în cadrul aceluiași show. Recent, Eva a fost distribuită în rol principal în două spectacole de musical, Alice în Țara Minunilor și Scoala de rock.În 2022, artista a compus și a lansat primul ei single, Round and Round.

Doru Apreotesei (pianist) a colaborat cu trupe jazz-fusion și formații rock, precum Pro Musica, Gramofon, Post Scriptum, Sfinx. A compus piese pentru toate aceste trupe, dar și pentru artiști folk, precum Mircea Baniciu. Alături de compozitorul Vasile Șirli, colaborează cu Disneyland Paris. În Suedia, unde emigrează în 1985, Doru Apreotesei semnează trei albume, printre care Piano Dreams, cunoscut în Asia sub numele de Deep Blue.