De la artă la diplomație: Joana Vasconcelos în România

De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania De la arta la diplomatie Joana Vasconcelos in Romania

În perioada 23 – 27 ianuarie 2018, Joana Vasconcelos a vizitat România la invitația Institutului Cultural Român. Este prima propunere de colaborare venită din partea unei instituții din România și pe care artista a acceptat-o cu bucurie, nu doar în contextul împlinirii a 100 de ani de relații diplomatice între România și Portugalia în 2017, ci și a pregătirii unui program amplu de celebrare a Centenarului României Modene, în anul 2018.

În programul vizitei, Joana Vasconcelos, însoțită de președintele Institutului Cultural Român, doamna Liliana Țuroiu, a vizitat Muzeul Național de Artă al României, Palatul Parlamentului, Muzeul Satului, precum și alte instituții de cultură din București și din țară. A avut, totodată, întâlniri cu artiști și curatori din domeniul industriilor creative, cu profesori și studenți de la universități de arte din București și din țară. A vizitat expoziția „De la textil la tactil – o lume a visului”, curatoriată de Ioana Ciocan, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, și a fost prezentă la expoziția „Tradiții și meșteșug în design-ul românesc contemporan”, organizată de Institutul Cultural Român și de „The Institute”, galeria industriilor creative românești.

Joana Vasconcelos, real ambasador al Portugaliei și prieten al culturii române

Artista a fost primită de Ministrul Afacerilor Externe, dl. Teodor Meleșcanu, care a declarat că Joana Vasconcelos „este și un real ambasador al Portugaliei, în contextul sărbătoririi celor o sută de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Portugheză și România“, iar președintele ICR, doamna Liliana Țuroiu, a punctat faptul că sprijinirea proiectelor românești în Portugalia, atât de instituțiile statului român, cât și de nume importante din domeniul cultural, precum Joana Vasconcelos, poate duce la o mare vizibilitate a artiștilor români pe plan internațional. „Este o onoare să avem în România un artist de anvergura Joanei Vasconcelos care a expus de mai multe ori în cadrul Bienalei de Artă de la Veneția, la cele mai mari muzee ale lumii. Este pentru noi o prioritate să ne unim eforturile în domeniul artei pentru a avea rezultate palpabile și imediate. Adresez mulțumiri echipei ICR Lisabona și Ambasadorului României în Portugalia, Excelenței Sale doamna Ioana Bivolaru, care și-au unit eforturile și au fost parteneri reali pentru succesul acestei vizite“, a apreciat președintele ICR.

La sediul Institutului Cultural Român, artista Joana Vasconcelos a participat la vernisajul expoziției „De la textil la tactil – o lume a visului”, a artistelor Ana Bănică, Dorina Horătău și Ioana Stanca prezentată, și curatoriată de Ioana Ciocan, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici, care a subliniat că „asist la un moment istoric: vizita Joanei Vasconcelos în România. Suntem extrem de fericiți să-i dedicăm această expoziție”. La eveniment au participat numeroase personalități din lumea culturală, artiști, curatori, profesori, cercetători, oficialități, iar doamna Liliana Țuroiu i-a acordat Joanei Vasconcelos, în numele Institutului Cultural Român, distincția de „prieten al culturii române”, declarând : „Joana nu este numai un om extraordinar, ci și un reprezentat de seamă al industriilor creative. Ea a devenit o industrie, un model pentru cei tineri”.

Brâncuși, o constantă sursă de inspirație

Artistei portugheze i-au fost solicitate numeroase interviuri în presa românească. Totodată, prezența sa a fost consemnată în ziare și reviste de specialitate, printre care enumerăm: Adevărul, Hotnews, Business Woman, Radio România Cultural (Celebra artistă portugheză Joana Vasconcelos vizitează România, la invitația Institutului Cultural Român), Agerpress.ro (Joana Vasconcelos, la ICR: Învățăm unii de la alții. Și eu învăț de la cultura și arta românească), Cotidianul (Celebra artistă Joana Vasconcelos: Arta este o călătorie prin care ne îmbogăţim spiritual unii pe alţii)Antena 1 și Antena 3 (Artiști români, promovați de ICR în Portugalia ), Ziare Live (Joana Vasconcelos: Aveţi o ţară fantastică şi pe Brâncuşi; voi reveni cu o expoziţie peste doi ani ). Într-un interviu acordat platformei modernism.ro, Joana Vasconcelos a declarat că se simte privilegiată că trăiește într-o lume în care a putut să cunoască opera marelui sculptor român Constantin Brâncuși, pe care o consideră drept magică, reprezentând mereu pentru ea o adevarată inspirație.

Arta e, de fapt, o călătorie

Joana Vasconcelos a fost încântată de România, de valoarea lucrărilor de artă românească, de artele decorative, de meșteșugurile românești și de reinterpretarea lor în design-ul românesc contemporan. „Mulțumesc Institutului Cultural Român și, personal, doamnei Liliana Țuroiu, pentru această călătorie minunată în România. Arta, de fapt, e o călătorie. Am parcurs, în călătoria mea artistică, toate etapele: am fost elev, student, am devenit profesor, apoi am decis să fiu un artist pe cont propriu. Mi-am făcut propriul atelier. Sunt în România pentru că e important să cunoști alte culturi, e important să cunoști oameni, să întâlnești artiști de pe alte meridiane. Și eu învăț de la voi, de la cultura voastră, de la arta voastră. La rândul meu, vreau să vă fac cunoscute arta și meșteșugul meu. Doresc să revin, în România, ca să vă arăt ceea ce am făcut eu, ca artist, în ultimii 25 de ani. Încerc să aduc amprenta voastră artistică în lumea mea și eu să vă prezint, la rândul meu, arta mea. E important să dezvoltăm legături unii cu alții. Prin deschiderea acestor porți de cultură, prin deschiderea noastră unii către alții devenim, spiritual, mai bogați. Arta e o călătorie prin care ne îmbogățim spiritual unii pe alții”, a declarat artista.

Perspective de viitor româno-lusitane. România pe harta artei internaționale

În urma vizitei în România a Joanei Vasconcelos, s-a creat o punte de legătură și mai strânsă între culturile României și Portugaliei, desenându-se premisele unor ample colaborări viitoare: de la burse pentru artiști români care să lucreze în atelierul artistei, până la organizarea unei expoziții a artistei la București, în anul 2019 și deschiderea unei Bienale de artă contemporană internațională la București, cu artiști de renume din spațiul european și cu sprijinul curatorial al Joanei Vasconcelos, România fiind astfel integrată pe harta artei internaționale și relevarea marilor experiențe artistice românești.