- 21 November 2025
- Tags ICR Institutul Cultural Roman
Institutul Cultural Român organizează pe 26 noiembrie 2025 workshopul „Rețele culturale, diplomație culturală și cooperare internațională”, la sediul ICR din Aleea Alexandru 38, între orele 9.30 – 14.00.
Organizat pe două sesiuni tematice,în cadrul proiectului NARDIV derulat prin programul Horizon Europe, evenimentul reunește reprezentanți ai rețelelor culturale internaționale, profesioniști din domeniul cultural, diplomați și cercetători. NARDIV - „United in Narrative Diversity? Cultural (Ex-) Change and Mutual Perceptions in Eastern and Western Europe at the Threshold of the Digital Age” este un proiect derulat de Institutul Cultural Român în colaborare cu instituții academice și culturale din Franța, Germania, Olanda, Polonia, România și Slovacia.În deschidere vor lua cuvântul Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român, Sorin Costreie, Consilier prezidențial, Departamentul Educație și Cercetare, Isabelle Perot, Director Institutul Francez București și Markus Huber, directorul Goethe-Institut, București.
Sesiunea Rețele, cooperare, strategii, va fi moderată de Ovidiu Nahoi și va include intervențiile domnilor Andrew Manning, director EUNIC Global; Markus Huber, director Goethe-Institut București; Abdi Hassan, director British Council București și vicepreședinte EUNIC Romania; Mélanie Martni, Atasat cultural Institutul Francez București; și Dr. Magdalena M. Baran, jurnalist cultural și cercetător la Universitatea din Polonia.
Sesiunea dedicată diplomației culturale – între politici și practici – va fi moderată de Oana Năsui,manager cultural și cercetător, fondator și coordonator de proiecte și programe culturale și creative.Vor lua cuvântul Radu Carp, profesor și Director al Școlii Doctorale de Științe Politice, Universitatea din București; Dr. Miriam Pânzaru, Conf. univ., Catedra UNESCO pentru Interculturalitate, Bună Guvernare și Dezvoltare Durabilă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București; precum și Tamina Bojoancă (British Council) și Pawel Rutkowski (Institutul Polonez), care vor prezenta bune practici în cadrul EUNIC.
Workshopul „Rețele culturale, diplomație culturală și cooperare internațională” va aborda teme esențiale pentru dezvoltarea cooperării culturale și consolidarea diplomației culturale, printre care: consolidarea relațiilor dintre institutele culturale și universități, strategiile institutelor culturale în contextul geopolitic actual, bune practici în proiectele de diplomație culturală, parteneriate academice și culturale, rolul rețelei EUNIC în stimularea cooperării internaționale. Evenimentul va oferi, de asemenea, un cadru de reflecție asupra diplomației culturale între politici și practici, explorând modul în care institutele culturale și universitățile pot colabora eficient în context european.
Proiectul NARDIV se aliniază liniilor directoare din Strategia ICR 2022–2026 și urmărește construirea și gestionarea relațiilor transnaționale în domeniile culturii și patrimoniului. NARDIV își propune să exploreze posibilitățile viitoare de construire și gestionare a relațiilor transnaționale în domeniile culturii și patrimoniului, piloni ai diplomației culturale. Designul proiectului facilitează o strânsă cooperare transnațională între partenerii academici și managerii schimburilor culturale.
Proiectul se desfășoară în perioada 2023-2026 cu participarea: Université d´Aix Marseille (coordonator), Universitatea din București, Protisvalor Méditerranée, Uniwersytet Wrocławski, Hochschule für Angewandte Wissenschaften Hamburg, Uniwersytet Szczeciński, Stichting Duitsland Instituut bij de Universiteit van Amsterdam, Institutul Cultural Român, Goethe-Institut București, Institut Français de Roumanie, Universiteit van Amsterdam, Office Franco-Allemand pour la Jeunesse (OFAJ), EUFRAK-EuroConsults Berlin GmbH, GLOBESEC.
Conferința va fi susținută în limba engleză.
AGENDĂ
09:00– 09:30 | Înregistrarea participanților & cafea de bun venit
Moderator pentru cuvântul de deschidere și Partea 1: Ovidiu Nahoi
09:30 – 10:00 | Cuvânt de deschidere
- Liviu Jicman, Președinte Institutul Cultural Român
- Sorin Costreie, Consilier prezidențial, Departamentul Educație și Cercetare
- Isabelle Perot,Director Institutul Francez București
- Markus Huber,Director Goethe-Institut, București
Partea 1 | Temă: Rețele, cooperare, strategii
10:00 – 11:30
- Andrew Manning, Director EUNIC Global
- Markus Huber, Director Goethe-Institut, București
- Abdi Hassan, Director British Council București și vicepreședinte EUNIC Romania
- Mélanie Martini, Atasat cultural Institutul Francez București
- Magdalena M. Baran, PhD, Jurnalist cultural și cercetător la Universitatea din Polonia
Format: prezentări, intervenții individuale, discuții, întrebări
11:30– 11:45| Pauză de cafea
Moderator partea a doua: Oana Năsui
Partea 2 | Temă: Diplomație culturală – între politici și practici
11:45– 13:30
- Oana Năsui,Manager cultural și cercetător, fondator și coordonator de proiecte și programe culturale și creative
- Prof. Radu Carp, PhD, profesor și Director al Școlii Doctorale de Științe Politice, Universitatea din București
- Dr. Miriam PÂNZARU, Assoc. Prof., Conf. univ., Catedra UNESCO pentru Interculturalitate, Bună Guvernare și Dezvoltare Durabilă, Facultatea de Filosofie, Universitatea din București
- Tamina Bojoancă (British Council) & Pawel Rutkowski (Institutul Polonez) – Bune practici în cadrul EUNIC
Format: prezentări, intervenții individuale urmate de discuții și întrebări
13:30 – 14:00 | Concluzii și perspective viitoare | Q&A