Concert susţinut de trupa Sistem la Santiago de Compostela

Trupa Sistem va concerta sâmbătă, 3 iunie 2011, la Santiago de Compostela, în cadrul festivalului în aer liber Fiestas de la Ascensión 2011, organizat de Primăria locală. Concertul reprezintă cea de-a doua colaborare între Institutul Cultural Român şi Primăria Municipiului Santiago de Compostela.

Formaţia Sistem, înfiinţată în anul 2000, este alcătuită din percuţionişti cu studii aprofundate de muzică clasică şi cu o vastă experienţă: Robert Magheti, Florin Romascu, Claudiu Purcarin, Ciprian Rogojan,Toth Zoltan şi Brigitta-Marta Balogh (vocal). Aceştia au pornit de la un tip de muzică minimalistă, o combinaţie de body music (folosirea părţilor corpului în loc de instrumente) şi ritmuri create folosind diferite alte obiecte. În prezent au un repertoriu larg şi extrem de original, care include piese muzicale interpretate cu ajutorul butoaielor de metal şi de plastic. Efectele speciale folosite în concerte combină efectele cu apă şi pe cele pirotehnice sau pe bază de lasere.

În 2010, în seria evenimentelor (fiestas) prilejuite de Anul Xacobeo – Anul Sfântului Iacob, au avut loc loc concerte de etno-jazz susţinute de formaţiile Nightlosers şi Trigon şi reprezentaţii cu spectacolul interactiv de pantomimă Flirt.



program