Celebrarea Zilei Europene a Limbilor străine, la Madrid

Pentru a sărbători diversitatea lingvistică europeană, EUNIC Spania, în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în Spania și Eunic Global, organizează cea de-a doua ediție a Săptămânii Europene a Limbilor la Madrid, în perioada 25-29 septembrie 2017. Săptămâna Limbilor Europene este o continuarea a „Zilei Porţilor deschise”, cel mai important proiect al rețelei locale a EUNIC, inițiat în 2011 de Institutul Cultural Român de la Madrid.

În cadrul ediției din acest an, vizitatorii vor lua parte la activități precum întâlniri cu scriitori de mai multe naţionalităţi, minicursuri și ateliere interactive de teatru pentru învățarea limbilor europene, expoziții, proiecții de filme, lectură dramatizată, concerte, degustări de produse culinare din diferite țări etc. Institutul Cultural Român de la Madrid se alătură evenimentului participând cu propuneri culturale la activitățile organizate la sediile Institutului Italian și Institutului Goethe.

Astfel, în data de 28 septembrie va avea loc proiecția filmului Morgen (Marian Crișan, 2010). Filmul va fi prezentat în cadrul ciclului „Emociones de Europa” inițiat de Institutul Italian, la care s-au alăturat Ambasada Bulgariei și Forumul Cultural Austriac. Pe parcursul întregii zile vor fi prezentate filme care au ca temă incluziunea socială. Ca și în anii anteriori, ICR Madrid invită publicul local să descopere, prin exerciții interactive, elementele comune limbilor română și spaniolă, precum și avantajele studierii limbii române, în cadrul unei serii de lecții demonstrative care se vor desfășura la Institutul Goethe, în data de 29 septembrie.

De asemenea, Institutul Cultural Român de la Madrid va participa, în calitate de membru EUNIC, la programul „Zilele Profesionale ale Târgului de carte LIBER”, eveniment organizat de Federaţia Corporaţiilor Editorilor din Spania cu ocazia celei de-a 35-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte LIBER ce se va desfăşura la Madrid în perioada 4-6 octombrie 2017.

La acest proiect participă mai multe ţări membre EUNIC, printre care Cehia, Finlanda, Italia, Polonia etc. Institutul Cultural Român de la Madrid va participa în ziua de 4 octombrie 2017 cu prezentarea programelor de subvenţii ale CENNAC: Translation and Publication Support Programme şi Publishing Romania.

Clusterul EUNIC Spania funcționează din 2008, când a fost înființat de Alianța Franceză, British Council, Centrul Ceh din Madrid, Forumul Cultural Austriac, Institutul Goethe, Institutul Francez, Institutul Cultural Român, Institutul Iberoamerican din Finlanda și Institutul Italian, cu scopul de a organiza proiecte culturale orientate spre problemele sociale actuale și de acrea un spațiu de reflecție asupra culturii, în favoarea unei culturi vii, tolerante și deschise în Spania, Europa și în lume. Lista institutelor afiliate la EUNIC Spania conţine în momentul de faţă 13 membri și 6 membri asociați.