Anul 1989 şi consecinţele sale / Comunicări

Institutul Cultural Român lansează în luna septembrie o serie de comunicări ştiinţifice în cadrul parteneriatului cu Government and Politics Department (University of Maryland, College Park). Tematica va fi „Anul 1989 şi consecinţele sale: perspective comparative asupra revoluţiilor, valori liberale şi democraţie". Proiectul are ca obiectiv reunirea cercetătorilor din România şi SUA în vederea discutării unor teme ce privesc transformările politice, sociale, culturale şi legale în Blocul sovietic, provocate de evenimentele cruciale din anul 1989. Cele două instituţii doresc să ofere astfel o reconsiderare a semnificaţiei anului 1989 pentru România din perspectivă continentală.
Prima sesiune de comunicări va fi organizată pe 15 septembrie, în campusul University of Maryland, şi va avea tema „Mit şi mistificare: revoluţia din 1989 după 20 de ani". Vor participa profesorul Vladimir Tismaneanu (GVPT) şi Angelo Mitchievici (Universitatea „Ovidius" din Constanţa). Evenimentul va fi deschis de proiecţia filmului A fost sau n-a fost? al regizorului Corneliu Porumboiu. A doua sesiune de comunicări va avea loc pe 17 septembrie, în campusul University of Maryland, şi va aborda tema „Anul 1989 şi renaşterea cetăţeniei. Constituţionalism şi democraţie în Europa Centrală şi de Est". Vor participa profesorii Karol Soltan şi Vladimir Tismaneanu (GVPT), precum şi profesorul Ioan Stanomir (Universitatea din Bucureşti, Preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Regimului Politic şi Constituţional din România).