Alex Mirutziu și Ciprian Mureșan la Bienala Mediteranei din Haifa

Alex Mirutziu si Ciprian Muresan la Bienala Mediteranei din Haifa Alex Mirutziu si Ciprian Muresan la Bienala Mediteranei din Haifa Alex Mirutziu si Ciprian Muresan la Bienala Mediteranei din Haifa Alex Mirutziu si Ciprian Muresan la Bienala Mediteranei din Haifa Alex Mirutziu si Ciprian Muresan la Bienala Mediteranei din Haifa

ICR Tel Aviv a continuat colaborarea cu Bienala Mediteranei prin sprijinirea participării a doi artiști plastici din România – Alex Mirutziu și Ciprian Mureșan – la ediția 2024 care a avut loc în perioada ianuarie – martie, la Haifa. În cadrul programului internațional, aceștia au fost prezenți cu lucrările Dog Luv, 2009 (Ciprian Mureșan) și Tears are precious, 2007 (Alex Mirutziu). Acesta din urmă a susținut, în Israel, un atelier de creație (5 martie) și o prelegere (6 martie) cu titlul “Edgingtology - an introduction”, laAcademia de Design și Educație WIZOdin Haifa.

În cadrul prelegerii, la care au participat atât studenți ai Academiei de Design și Educație WIZO din Haifa, cât și profesioniști în domeniu, Alex Mirutziu a discutat despre proiectul său Tears are precious, oferind detalii despre practica sa artistică prin conceptul de edgingtologie - o teorie pe care artistul a dezvoltat-o ca parte a practicii sale generale, abordând „modurile de lucru către un da sau un nu, către construirea energiei care ajută în recunoașterea limitelor, a ceea ce este propus. Acest concept care se află între margine și deteriorare, este dezvoltat uitându-mă la modalități de a coaliza cele două în ceea ce este cunoscut sub numele de eliberare a energiilor capturate, care au puterea de a schimba modul de operare a realității.”

Artistul a mai subliniat faptul că „intervenția [în propria realitate] devine necesară atunci când ne este dificil, challenging, să ne distanțăm de situație; și, deși avem la dispoziție puțin spațiu pentru a ne controla lumea proprie, intervenim pentru a ne alinia emoțiile și sentimentele cu complexitatea vieții, căreia îi lipsește adesea o cale clară de convergență. Astfel, actul în sine de intervenție constituie o dovadă suficientă [împotriva] fricii de a pierde conectivitatea.”

Toate aceste concepte au fost exemplificate de artist cu lucrările proprii, realizate de-a lungul timpului.

Alex Mirutziu creează tehnologii de reciprocitate efemeră. Prin filmele, sculpturile și performance-urile sale, artistul se confruntă cu ceea ce este diferit în noi prin acțiuni strategice care produc iluzia participării la viață, acceptând complicarea ordinii. În proiectele sale, premisa este aceea a identității ca problemă și sarcină pe care noi înșine trebuie să o transgresăm, sperând la pace cu prețul unei neliniști constante.

Ediția curentă a Bienalei, cu numărul cinci și având titlul Anybody home?, s-a desfășurat cu participarea artiștilor vizuali contemporani din Israel și din străinătate. Expoziția „Este cineva acasă?”, prezentată în cadrul Bienalei a încercat să găsească răspunsuri la realitatea de astăzi, examinând probleme legate de casă, pierdere, durere, dor și speranță, în căutarea sensului într-o lume violentă și crudă. Lucrările au invitat privitorul să se gândească la experiențele detașării emoționale, la neputință și suferință și să își reamintească importanța ajutorului reciproc, empatiei și înțelegerii umane în haosul vieții. Operele de artă expuse au reprezentat o expresie a spiritului uman și a puterii artei de a evoca speranță, chiar și în momentele dificile, în umbra războiului.

Bienala Mediteraneia fost fondată în 2010 de Belu Simion Fainaru și Avital Bar Shay ca un model de cooperare multiculturală și dialog între diverse puncte de vedere asupra comunităților și diferitelor grupuri din Orientul Mijlociu și țările mediteraneene. Viziunea Bienalei este de a promova pacea prin activitate artistică pentru a construi încrederea reciprocă în regiune, prin promovarea cooperării, bazată pe egalitate și reciprocitate. Bienala Mediteranei oferă o viziune alternativă, care pune accent pe procesele locale din regiune și le amplifică influența culturală prin artă care este orientată spre comunitate, face punți între culturi, iese din spatiul restrâns al muzeului, se integrează în oraș și îl transformă într-un muzeu cu creații de artă.