100 de ani în vieți salvate: American Jewish Joint Distribution Committee în Romania

Suntem onorați să marcăm Ziua Internațională a Memoriei Holocaustului printr-un eveniment care pune în lumină extraordinarul efort umanitar al American Jewish Joint Distribution Committee (JDC), desfășurat timp de mai bine de un secol în momente tragice ale istoriei României. Inițiativele salvatoare, chiar dacă mai puțin cunoscute marelui public, derulate de influenta organizație mondială vor fi prezentate prin intermediul unei expoziții realizate de Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România al Federației Comunităților Evreiești din România și al unei dezbateri la care participă istoricul Adrian Cioflâncă, jurnalista Teodora Drăgoi și vicepreședinta JDC, Jane G. Weitzman

Documentarul „Sărmașu '44” (o producție TVR) va fi prezentat în premieră în deschiderea evenimentului.


Evenimentul va avea loc în data de 6 februarie 2020 la sediul ICR New York, începând cu ora 19.000. Expoziția va putea fi vizitată până în data de 6 martie 2020.