Licenţiată în Litere, România, Master în literatură, Barcelona, Corina Tulbure a tradus Născut în URSS(Nacido en la URSS) de Vasile Ernu. În prezent finalizează teza de doctorat la Universidad de Barcelona despre discursul politic al lui Emil Cioran. Traduce şi scrie sporadic în presa din România şi din Spania.
***
[...]Am plecat din această țară în 1990. Parafrazându-l pe Vladimir Maiakovski, aș putea spune: «priviți, minunați-vă, și eu am fost cetățean al Uniunii Sovietice. URSS este țara, patria în care m-am născut și am trăit. Este o țară ce nu te poate lăsa indiferent, dincolo de relația pe care ai avut-o cu ea, fie că o iubești sau o urăști». Sper ca ceea ce urmează nu e nicio dragoste, nici ură, dacă există vreo deosebire între ele, căci indiferență cu siguranță nu va fi.
Uniunea Sovietică nu a fost doar o țară, a fost mai mult decât atât, a fost cel mai mare proiect politic utopic al modernității. Ea te face să te minunezi, te fascinează, iar fascinația pentru ea lasă urme și răni adânci. Cum ar spune prima intelighentie revoluționară de după 1918, acolo nu arta imita viața, ci viața trebuia să devină artă. Acolo am trăit cu toții cea mai grandioasă scriitură politică a secolului XX, cu avânturi eroice, cu eforturi inumane, cu tragedii cutremurătoare, cu victorii și înfrângeri sângeroase. Acolo am trăit o scriitură în care toți am fost contemporani unii cu alții. Eroii noștri, personalitățile și personajele, cuvintele și lucrurile, indiferent de perioada reală în care s-au născut și au trăit, au locuit alături de noi în aceeași komunalkă numită URSS, fiind simultan și precursorii, și contemporanii noștri.
Am fost martorul unuia dintre cele mai utopice proiecte ale omenirii, am fost martorul unui proiect neterminat și am văzut gloria și căderea acestei utopii. Despre ea voi încerca să povestesc câte ceva.
.....
Firește, riscul de a vorbi despre viața cotidiană dintr-un timp trecut presupune, involuntar, o anumită stare de nostalgie. Dar, mai întâi, nostalgia, în calitate de concept, intră în contradicție directă cu un homo sovieticus, din simplul motiv că nostalgia este o utopie îndreptată spre trecut, pe când el lucrează cu utopii îndreptate spre viitor. Și, în al doilea rând, nostalgia, ca formă de întoarcere acasă, e imposibilă, căci pentru noi, homucușii, nu mai există acasă. Iar dacă există o nostalgie, aceasta nu e una care urmărește să reconstruiască trecutul, ci una care vrea să povestescă amintirea, trecutul. Și, cum, teoretic, nostalgia nu este departe de ironie, căci ambele lucrează cu dubla contemplare a obiectului și subiectului, le combin și mă uit înapoi cu o privire nostalgic-ironică.
Privind înapoi, îmi dau seama că, odată cu dispriția Uniunii Sovietice și a comunismului, s-a pierdut ceva. N-aș putea să vă spun ce. Poate că s-a pierdut un anumit patos, un anumit mod de a vedea lucrurile și de a trăi viața de zi cu zi, poate entuzismul de a mai crede în idealuri, poate un anumit fel de a suferi. Nu sunt capabil să identific pierderea, trăiesc însă tristețea acestei pierderi. Cred cu o oarecare convingere că s-a pierdut ceva esențial și semnificativ din experiența noastră umană. Însă această pierdere nu poate fi nici înlocuită și nici reabilitată. Cu un oarecare efort cred că această pierdere nu poate fi decât înțeleasă.
Din când în când mai vreau să iau un bilet spre URSS, însă de fiecare dată trebuie să-mi amintesc că așa ceva nu se mai vinde. Nici un tren, nici un avion și nici un drum nu mai duc spre URSS, din simplul motiv că Uniunea Sovietică nu mai există. Singura formă de a-mi vizita țara este legată de memorie. Textul ce urmează e povestirea acestei amintiri, a acestei aventuri incredibile.[...]
Vasile Ernu, "În loc de introducere", Născut în URSS.
***
[...]Abandoné este país en 1990. Parafraseando a Vladimir Maiakovski, podría proclamar: «Mirad, asombraos, yo también fui ciudadano de la Unión Soviética. La URSS es el país y la patria donde nací y viví. Un país que no deja indiferente, más allá de las vivencias de uno, de que lo haya amado o de que lo haya odiado». Creo que lo que explico a continuación no es fruto ni del amor, ni del odio, si es que existe alguna diferencia entre ambos, y tampoco de la indiferencia.
La Unión Soviética no fue únicamente un país, sino una realidad mucho más significativa. Representó el proyecto político más ambicioso y utópico de la modernidad. La URSS asombra, deslumbra, y la fascinación por la Unión Soviética deja huellas y heridas profundas. Como dirían las eminencias revolucionarias después de 1918, no es que el arte imitara la vida, sino que la vida misma debía convertirse en arte. En aquel lugar vivimos la obra política más extraordinaria del siglo xx, con entusiasmo heroico, esfuerzos inhumanos, tragedias estremecedoras y victorias y derrotas sangrientas. Allí, sin excepción alguna, fuimos testigos de una creación de la que unos y otros éramos contemporáneos. Indistintamente de la época en la que, de hecho, habían nacido y vivido, nuestros héroes, nuestras celebridades y nuestros personajes, sus palabras y objetos, coexistieron con nosotros en la misma kommunalka llamada URSS, convirtiéndose a la vez en nuestros precursores y contemporáneos.
Fui testigo de uno de los proyectos más utópicos de la humanidad, testigo de un proyecto inacabado, presencié la gloria y la caída de esta utopía. Procuraré contaros algo sobre ella.
.....
Por supuesto, hablar de una vida cotidiana en tiempos remotos supone, inconscientemente, correr el riesgo de invocar una cierta nostalgia. Pero, ante todo, la nostalgia como concepto se opone por completo a la noción de Homo sovieticus, sencillamente porque la nostalgia es una utopía que encauza el pasado, mientras que el Homo sovieticus se aplica a las utopías con miras al futuro. Y, en segundo lugar, no resulta verosímil la existencia de la nostalgia entendida como regreso al hogar, porque para nosotros, los homucushii, ya no existe un hogar. Y si todavía persiste alguna nostalgia, ésta no intenta reconstruir el pasado, sino que desea relatar el recuerdo, la memoria. Y como, en teoría, de la nostalgia a la ironía hay un paso, porque ambas implican la doble contemplación del objeto y del sujeto en sí mismo, lo mezclo todo y miro hacia atrás con una visión nostálgico-irónica.
Al contemplar el pasado, advierto que, con la caída de la Unión Soviética y del comunismo, vivimos una pérdida. No podría especificar cuál. Tal vez fue entusiasmo o un modo de ver las cosas y de vivir la cotidianeidad; tal vez, la pasión por los ideales o, tal vez, un modo de sufrir.
No puedo identificar qué perdimos exactamente, únicamente siento una punzada de tristeza por su ausencia. Tengo la convicción de que ha desaparecido un elemento esencial y significativo de nuestra experiencia humana que no puede ser reemplazado ni rehabilitado. Sólo se puede alcanzar a entender con cierto esfuerzo.
De vez en cuando, sucede que aún tengo ganas de comprar un billete rumbo a la URSS, pero entonces me veo obligado a acordarme de que algo así ya no se vende. Ningún tren, ningún avión y ningún camino conducen ya hacia la URSS, sencillamente porque la Unión Soviética ya no existe. El único modo de visitar mi país es a través de la memoria. La historia que escribo es el relato de este recuerdo, de esta aventura extraordinaria.[...]
Vasile Ernu, "A título de introducción", Nacido en la URSS, Editorial Foca, 2010. Traducido del rumano por Corina Tulbure.
