VERNISAJUL EXPOZIȚIEI PRIETENIA ROMÂNO-CHINEZĂ ÎN DOMENIUL FILATELIEI ȘI AL NUMISMATICII

În data de 28 septembrie 2015, orele 17.00, la sediul ICR Beijing, va avea loc vernisajul expoziției „Prietenia Româno-Chineză în domeniul filateliei și al numismaticii”, eveniment ce marchează împlinirea celor 66 de ani de relații diplomatice dintre România și China și este organizat de ICR Beijing în parteneriat cu Federația Filatelică ALL-China și cu valorosul sprijin oferit de către Ambasada României în Republica Populară Chineză.
La eveniment sunt așteptați să participe diplomați români și chinezi, reprezentanți de seamă ai Federației Filatelice ALL-CHINA și ai Asociației Filateliștilor din China, ai institutelor culturale din Beijing, ai mass-mediei, ai Asociației de Prietenie China-România, profesori și studenți din cadrul Universității de Limbi Străine Beijing, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din Estul Europei - secția Limba Română, studenți români aflați la studii în China, români rezidenți în China, public larg.
Expoziția va cuprinde numeroase planșe cu timbre și plicuri, cataloage, pliante, medalii, monede și plachete de la diferite expoziții organizate în România și China și reflectă cele mai însemnate evenimente comune româno-chineze. Exponatele aparțin colecției personale a domnului Alexandru Bartoc, preşedintele Fundaţiei Culturale „Bartoc” și fost vicepreşedinte al Federaţiei Filatelice Române.
Invitat special în cadrul acestei expoziții este domnul profesor Luo Donquan, vicepreședintele al Asociației de Prietenie China-România, care își va expune o parte din colecția sa filatelică.
Această expoziție cu temă „prietenia dintre România și China” va însemna foarte mult pentru relaţiile româno-chineze, contribuind la promovarea în continuare a schimburilor filatelice bilaterale, aducând în prim plan istoria şi cultura poporului român.
Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 28.09.2015 - 2.10.2015.