Sâmbătă, 3 septembrie 2016, orele 10:00, la sediul Institutului Cultural Român de la Beijing a avut loc vernisajul expoziției „Bucurie Pură", semnată de artistul român Mircea Paul Goreniuc.
Mircea Paul Goreniuc trăiește în S.U.A. încă din anul 1972. Pe lângă talentul înnâscut, formarea sa profesionala la Akdemie der Buildende Kunste din Munchen - Germania și apoi la San Francisco State University (California, U.S.A.) și San Jose State University (California,U.S.A), unde a obținut titlurile de Master of Arts in Art în anul 1975 și Master of Fine Arts în Sculptură, în anul 1977, au facut din el un artist renumit în țară și peste hotare, participând la numeroase expoziții de grup - (București, Paris , Munchen, Straubing, Ravena, Beijing, Seul, New York, Chicago, Washington DC, San Jose, Oakland, Berkeley, Helsinki, Stockholm) și personale - Bucuresti, Mamaia, Munchen, Stanford, San Francisco, Fremont, Sunnyvale, Monterey, Palo Alto, Oakland, Paris, Bucuresti.
Lucrările expuse în sala ICR Beijing în cladirea de sticlă proiectată de marea arhitectă, Zaha Hadid, fac parte dintr-o serie ampla, intitulată "GALAXIA MEA" și sunt picturi abstracte din acrylic pe matase, numite "Pure Joy" (Bucurie Pură), numerotate și semnate de artist, fiind inspirate din fotografiile spațiului cosmic trimise de telescopul Hubble.
Sculptorul Mircea Paul Goreniuc a participat cu sculpturi până acum, la patru ediții ale Bienalei Internaționale de Arta de la Beijing, în anii 2002, 2005, 2010 și 2015. În 2002, în cadrul Simpozionului Internațional de Sculptură, lucrarea sa ,"Dans în Spațiu pentru Pace Nr. IV", o sculptură monumentală din oțel, de 3mx3mx3m, a primit Premiul de Excelență, a fost cumparată de Municipalitatea orașului Beijing și Ministerul Culturii din China și instalată permanent în Parcul Internațional de Sculptură "Parcul Lumii", din Beijing, astfel, devenind binecunoscut publicului Chinez."Dans în Spațiu pentru Pace Nr. IV ", reprezintă printr-o metafora tridimensională, dansul neutronilor și electronilor în microcosmosul atomului comparat cu dansul Pamântului în macrocosmosul Universului, un dans care poate fi oprit numai de OM, în cursa lui continuă spre autodistrugere.
În anul 2006, sculptorul Goreniuc a avut o expoziție personală la Ambasada României din Beijing, la invitația Ambasadorului Viorel Isticioaia-Budura, vizionată de Corpul Diplomatic al ambasadelor acreditate în China, jurnaliști și oameni de cultură chinezi, urmată de un banchet oferit de Ambasadă, cu mâncăruri și vinuri românești.
Prezenta expoziție va fi deschisă în perioada 3 septembrie--25 octombrie.