«Veneţia şi laguna veneţiană în viziunea artiştilor români ai secolului XX»: Simona Vasiliu Chintilă

În cadrul expoziţiei on-line «Veneţia şi laguna veneţiană în viziunea artiştilor români ai secolului XX / Venezia e la sua laguna: lo sguardo degli artisti romeni del lungo Novecento», responsabil de proiect: Cristian Luca, pe pagina de Facebook şi pe contul oficial de Instagram ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia a fost expusă următoarea lucrare provenind din patrimoniul Muzeului de Artă al Complexului Muzeal Naţional Neamţ din Piatra Neamţ:


Simona Vasiliu Chintilă (1928–2009), Piaţetă din Veneţia, tehnică mixtă / pastel pe carton, 62x45 cm, 1962.


Lucrarea este o abordare în cheie ludică, cu o cromatică vie, între abstract şi figurativ, a unui spaţiu public din Veneţia, o modalitate de a reliefa într-o manieră voit lipsită de sobrietatea picturii clasice, dintr-un alt unghi, peisajul veneţian de la începutul anilor ‘60 ai secolului XX, când turismul intensiv începea să aducă valuri de vizitatori în oraşul istoric italian. Simona Vasiliu Chintilă (1928–2009) s-a născut la 15 octombrie 1928, la Piatra Neamţ. A absolvit Institutul de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu» din Bucureşti, la clasa profesorilor Gheorghe Labin şi Ştefan Constantinescu. A studiat în paralel muzica, literele şi filosofia, iar mai târziu a devenit conferenţiar universitar la Catedra de Artă Monumentală şi Restaurare a Institutului de Arte Plastice «Nicolae Grigorescu». Membră a Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1956. A participat cu regularitate la expoziţiile de stat anuale, bienale, municipale şi la expoziţii colective ale artiştilor români organizate în străinătate (Moscova, Paris, Atena, Sofia, Beijing, Washington, Chicago, Rabat, Varşovia, Praga, Torino, Köln, Berlin, Alexandria, Mexic, Tel Aviv, Tokio, Lagos, Manila, Helsinki, Sao Paulo, New Delhi, Lausanne etc.). A participat la mai multe proiecte de artă monumentală: un sgraffito la Piatra Neamţ, alături de artista Iulia Hălăucescu; un mozaic la Tulcea, alături de soţul său, Spiru Chintilă. Expoziţii personale: Bucureşti (1963, 1968, 1979, 1991, 2007); Baia Mare, Târgu Mureş (1963); Râmnicu Vâlcea (1974); Iaşi, Piatra Neamţ (1987, 2005); Upsalla (Suedia) (1968); Viena (Austria) (1981). Retrospectivă la Piatra Neamţ în 2005. Premii şi distincţii: Premiul II la Festivalul Tineretului de la Moscova (1957); Premiul Special al Juriului la Bienala de la São Paulo (1963); Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România pentru Artă Decorativă (1966); Premiul Bienalei Naţionale de Artă «Lascăr Vorel» din Piatra Neamţ (1997).


«Arta Simonei Vasiliu este o artă a arhitecturilor compoziţionale, în care raţiunea şi sentimentul se topesc laolaltă într-un aliaj ce poartă un nume simplu: pictură» (Dan Grigorescu).


«Artista remodelează genurile tradiţionale ale picturii prin jocuri cu abstracţia, atât în natura statică, cât şi în peisaj. Selecţia temelor pe care le abordează face din fiecare lucrare în parte un “comentariu subiectiv asupra ideii de real”» (Valentin Ciucă).