În cadrul expoziţiei on-line «Veneţia şi laguna veneţiană în viziunea artiştilor români ai secolului XX / Venezia e la sua laguna: lo sguardo degli artisti romeni del lungo Novecento», responsabil de proiect: Cristian Luca, pe pagina de Facebook şi pe contul oficial de Instagram ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia au fost expuse trei lucrări provenind din patrimoniul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu:
1. Nicolae Dărăscu (1883–1959), Marină – Veneţia, ulei pe pânză, 49,5x60,5 cm, [anii ‘30–‘40 ai sec. XX];
2. Elena Popea (1879–1941), Peisaj marin (Isola di San Giorgio Maggiore), ulei pe carton, 26x65,7 cm, [anii ‘20–‘30 ai sec. XX?];
3. Adam Bălţatu (1889–1979), Peisaj din Veneţia, ulei pe carton, 64x49 cm, [anii ‘50–‘60 ai sec. XX?].
În lucrarea Marină, Nicolae Dărăscu recurge la trei simboluri legendare ale oraşului lagunar: gondolele, plasate într-un prim plan accentuat, Biserica Santa Maria della Salute, dincolo de Canal Grande, şi complexul arhitectonic «Dogana da Mar», datând din secolul al XVII-lea. Dinamismul imaginii, al cărei întreg complex cromatic este subordonat tonurilor de albastru, obţinut prin pensulaţia agitată, liberă, rapidă, prin reflexele şi oglindirile apei şi prin ritmica alternărilor orizontalelor, verticalelor şi diagonalelor compoziţionale, conduce la o reuşită artistică emblematică a stilului dărăscian.
Elena Popea înfăţişează în lucrarea sa Insula San Giorgio Maggiore văzută dinspre Piaţa San Marco, executat într-o pensulaţie alertă şi o prelucrare a pastei asemănătoare transparenţelor şi evanescenţei acuarelei. Arhitecturile insulei, Biserica San Giorgio Maggiore cu turnul clopotniţă şi mănăstirea benedictină cu acelaşi nume se impun prin monumentalitate. Marmura albă a bisericii străluceşte deasupra apei albastre a lagunei în care soarele, la apus, aruncă reflexe roşietice. Deasupra, asfinţitul, cu o cromatică aprinsă, concurează parcă mediul marin, într-o admirabilă poezie a mării şi cerului, care cuprinde şi evidenţiază eleganţa arhitecturii palladiene.
Adam Bălţatu a ajuns pentru prima dată în Italia la începutul anilor 1920 şi, atras de farmecul special al acelor locuri, a revenit de mai multe ori în perioada interbelică. Cu toate că peisajul veneţian nu este o temă frecventă în creaţia artistului, lucrarea din colecţia Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu dezvăluie preocuparea lui pentru construcţia compoziţională riguros elaborată. Totodată, prin contrastele pe care le propune la nivel formal şi cromatic, printr-o anume rigiditate a arhitecturilor, modularea volumetrică, prin intervenţiile de griuri închise şi negru în contururi şi în umbre, lucrarea se dovedeşte o operă de maturitate a artistului, care evidenţiază calitatea estetică a peisagisticii sale şi predilecţia acestuia pentru compoziţiile deschise, cu o paletă cromatică bogată, realistă.
