Gheorghe Petraşcu (1872–1949), Veneţia, guaşă pe hârtie lipită pe carton, 11x14,5 cm, Nr. inv. 757, semnat în dreapta sus: «g. Petraşcu / [1]925», colecţia Muzeului de Artă al Institutului de Cercetări Eco–Muzeale «Gavrilă Simion» din Tulcea.
Gheorghe Petraşcu (1872, Tecuci–1949, Bucureşti) s-a născut în oraşul Tecuci, în sudul Moldovei. Părinţii săi, Costache Petrovici–Rusciucliu şi soţia sa, Elena, născută Biţa, erau mici proprietari funciari în zona Fălciu. Fratele lui Gheorghe Petraşcu a fost Nicolae Petraşcu (1859–1944), diplomat, scriitor, critic de artă şi literar. Gheorghe a arătat devreme înclinaţiile artistice şi şi-a finalizat primele studii la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti. Ulterior, la recomandarea marelui pictor Nicolae Grigorescu (1838–1907), a obţinut o bursă pentru a se perfecţiona în străinătate. După o scurtă perioadă la München s-a mutat la Paris, unde s-a înscris la Academia Julien şi în perioada 1899 şi 1902 a lucrat în atelierul pictorului academist William–Adolphe Bouguereau (1825–1905). De la prima sa expoziţie personală, care a avut loc la Ateneul Român (1900), Gheorghe Petraşcu a fost apreciat de scriitorii Barbu Ştefănescu Delavrancea (1858–1918) şi Alexandru Vlahuţă (1858–1919), care au cumpărat fiecare câte una dintre lucrările sale. Cu talent şi entuziasm neobosit, a pictat peisaje atât în România (Sinaia, Târgu Ocna, Câmpulung Muscel), cât şi în străinătate: în Franţa (Vitré, Saint-Malo), în Spania (Ponte di San Martín di Toledo) şi mai ales în Italia (Veneţia, Chioggia, Napoli). În peisajele sale, lumina nu şterge contururile aşa cum se întâmplă în opera impresioniştilor, dimpotrivă, arhitecturile rectilinii se impun, dând o impresie de soliditate. Din acest punct de vedere, peisajele veneţiene relevă în mod clar anticonformismul lui Petraşcu. Artistul a evitat interpretările tradiţionale, în care peisajul oraşului lagunar este doar un pretext pentru a analiza vibraţiile luminii în contactul cu edificiile şi undele canalelor oraşului lagunar. Petraşcu a opus lirismului «semănătorist», legat de cultura pastorală tradiţională, la care reveniseră epigonii lui Ştefan Luchian (1868–1916) şi Nicolae Grigorescu, o viziune robustă, vitală asupra lumii. Paleta cromatică a lui Petraşcu a început, din deceniul al treilea al secolului XX, să sublinieze puternic materialitatea, concreteţea lumii sensibile. Cu densitate şi vitalitate, dar şi cu strălucirea coloritului – evocând smalţul ceramicii, reflexiile argintăriei populare –, pictorul a evidenţiat legăturile cu realitatea, cu tradiţiile artei române. Stilul lui Petraşcu s-a cristalizat, limbajul său artistic a căpătat treptat amprenta unei individualităţi creative originale. Gheorghe Petraşcu a expus în numeroase expoziţii personale la Bucureşti, între 1903 şi 1923 la Ateneul Român, apoi la «Căminul Artei» (1926–1930), iar la apogeul carierei a beneficiat de două retrospective la Sala Dalles, în anii 1936 şi 1940. A participat în mai multe rânduri la Bienala Internaţională de Artă de la Veneţia (1924, 1938, 1940). În 1929, Petraşcu a obţinut Marele Premiu al Expoziţiei Internaţionale de la Barcelona, iar în 1937 cel de la Paris.
Lucrarea de faţă, expusă în expoziţia on-line, este un peisajul veneţian cu imobile de culoare preponderent roşie, inundate de lumină, situate dincolo de o întindere de apă în care se oglindesc vibrat culorile caselor. În prim plan, în colţul din dreapta, se întrezăresc două bărci. Contururile formelor sunt viguros marcate de linii negre modulate. Cerul este brăzdat de un albastru grizat. Pictura a fost achiziţionată de Muzeul de Artă în 1980, de la doamna Paulina Aronovici.
(fişă redactată de Alice–Georgiana Fănaru)
Vasile Popescu (1894–1944), Peisaj Veneţia, ulei pe carton, 32,8x40,9 cm, Nr. inv. 162, semnat în dreapta jos: «Vasile Popescu», 1937, colecţia Muzeului de Artă al Institutului de Cercetări Eco–Muzeale «Gavrilă Simion» din Tulcea.
Vasile Popescu a fost un pictor român care a trăit între anii 1894 şi 1944. Creaţia sa reprezintă o direcţie lirică derivată din postimpresionism, iar subiectele tablourilor sale sunt tributare experienţei cotidiene pentru a sublinia depăşirea convenţiilor legate de subiectul literar. Între 1912 şi 1915 urmat studiile Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti, iar apoi a lucrat o perioadă la Balcic. În 1924 a obţinut «bursa de voiaj pentru pictură» la Salonul Oficial de la Bucureşti, ce i-a permis să călătorească în Franţa, Italia şi Croaţia. Între 1930 şi 1933 a frecventat atelierul lui Nicolae Tonitza (1886–1940) din Bucureşti, iar în anii următori a fost prezent la manifestările grupului «Contimporanul», unde a expus alături de artişti români şi străini, ca Giorgio De Chirico (1888–1978), Philippe Hosiasson (1898–1978), Léon Zack (1892–1980), Leonor Fini (1907–1996), etc.
Lucrarea «Peisaj Veneţia» prezintă profilul unui cheu, în preajma căruia sunt acostate nişte bărci. Înspre orizont străjuiesc construcţii de case, aflate la marginea apei. Pictura este realizată cu o pensulaţie vibrată, dinamică, în care predomină albastrul apei, brunurile, griurile colorate ale cheului şi casele dominate de ocruri, sub un cer albastru-violet. Lucrarea este semnată cu brun, în dreapta jos «Vasile Popescu» şi în stânga jos notat «Veneţia», iar pe verso este notat cu creion «Veneţia 1937».
(fişă redactată de Alice–Georgiana Fănaru)
