Vatra Luminoasă, modelul orașelor-grădini în București - expoziție, album online

Vatra Luminoasa, modelul oraselor-gradini in Bucuresti - expozitie, album online

Institutul Cultural Român de la Paris găzduiește, în premieră, o expoziție dedicată arhitecturii, cu titlul Vatra Luminoasă, modelul orașelor-grădini din București, între 6 noiembrie 2020 și 30 iunie 2021, dar și lansarea online a albumului cu același titlu. 

Vatra Luminoasă este un cartier de locuințe sociale, construit la periferia Bucureștiului între anii 1933 și 1949, destinat muncitorilor, meșteșugarilor și funcționarilor. Cartierul, care se înscrie în istoria mișcării moderne, a fost conceput, pe baza modelului orașelor-grădini, de Ioan Hanciu și Nicolae Aprihăneanu. Ei au pus pe primul plan spațiile verzi, individuale și colective, dar și echipamentele publice . Aceste spații sunt de acum protejate de Institutul Național al Patrimoniului și reprezintă unica realizare de această calitate si anvergură din România interbelică.

I. Expoziția - 6 noiembrie 2020 - 30 iunie 2021

Expoziția oferă un parcurs care trece în revistă aspectele vaste ale acestei arhitecturi moderne, de la urban la locuința personală. Sunt decriptate astfel istoria arhitecturală a Bucureștiului de la începutul secolului 20, cartierele-grădini, locuințele sociale și noțiunea de modernism ca și tipologia caselor. Pentru a evidenția particularitatea acestui cartier, ca și raportul său cu istoria timpului său, expoziția propune documente de arhivă, cărți, corespondențe, carnete, schițe, fotografii de epocă. Vor fi prezentate și aproximativ cincisprezece imagini, fructe ale unui fotoreportaj conceput și realizat cu această ocazie de artistul român Nicu Ilfoveanu.

La editura Studio Zona a fost publicat un catalog-album care conține fotografii și desene, în colaborare cu asociația Ideilagram. 

Comisarul expoziției : Jérémy Vercken

Asistent al expoziției : Alexandra Ilina

Noile condiții impuse de guvernul francez pentru a preveni răspândirea pandemiei fac deocamdată imposibilă vizitarea expoziției. Un vernisaj online va avea loc în 6 noiembrie.  Pentru a vizualiza vernisajul, pe pagina de FB a ICR Paris, sau  pe canalul You Tube aici.

Pentru mai multe informații, contactați institut@institut-roumain.org

II. Cartea-album Vatra Luminoasă, modelul orașelor-grădini în București -10 noiembrie online

Lansarea albumului va avea loc online în 10 noiembrie, la ora 19h, pe pagina Facebook a ICR Paris: https://www.facebook.com/institutroumainparis

Transmisie live de la Galeria Macadam a prezentării pe care o va face Jérémy Vercken de Vreuschmen, comisarul expoziției.

Lucrarea a fost realizată în cadrul expoziției prezentate la institut între 6 noiembrie 2020 - 30 iunie 2021. Ea reia istoria și arhitectura cartierului Vatra Luminoasă, din București. Lucarea a fost realizată sub conducerea lui Jérémy Vercken de Vreuschmen, cu contribuția Irinei Calotă și a lui Andrei Răzvan Voinea. Fotografiile sunt realizate de : Nicu Ilfoveanu și Dragoş Cîrneală.

Proiectul beneficiază de sprijinul AFCN.