UPT Creative Campus – 100 years of sharing knowledge

Expoziţia „UPT Creative Campus100 years of sharing knowledge
Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia
29 iulie – 5 august 2023

Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia organizează, în cadrul colaborării anuale cu Universitatea Politehnica din Timişoara, în perioada 29 iulie – 5 august 2023, expoziţia „UPT Creative Campus – 100 years of sharing knowledge”, în spaţiul Piccola Galleria.

În cadrul expoziţiei vor fi expuse benzi desenate realizate de Sorina Vazelina, care prezintă istoria campusului Universităţii Politehnica Timişoara, într-un stil de comunicare informal, adaptat publicului tânăr, însoţite de un tur virtual realizat de echipa „Spotlight Heritage”, care ne transpune în campusul de astăzi.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 29 iulie, de la ora 17:00. Expoziţia va fi deschisă pentru public zilnic, în intervalul orar 16:00–21:00.

Duminică, 30 iulie 2023, de la ora 16:00, în Pavilionul României din Giardini della Biennale, unde este expus proiectul ACUM–AICI–ACOLO, ce reprezintă România la cea de-a XVIII-a ediţie a Bienalei Internaţionale de Arhitectură de la Veneţia, vor avea loc prelegeri şi discuţii deschise publicului: prezentarea publică a Programului cultural Timişoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, de către curatoarele Cosmina Oprea şi arh. Cosmina Goagea, şi prelegerea Pedagogia Grupului Sigma în cadrul Şcolii de Arhitectură din Timişoara, ţinută de către prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi. Tot duminică, va începe a patra ediţie a masterclass-ului: „Veneţia – eternitatea arhitecturală”, care oferă o experienţă de dezvoltare culturală şi arhitecturală pentru 20 de studenţi ai Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism a Universităţii Politehnice din Timişoara, coordonaţi de către ş. l. dr. arh. Cristina Povian. Pentru aceştia vor avea loc o serie de activităţi documentare şi prelegeri organizate cu sprijinul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi în colaborare cu instituţii culturale locale.

...

UPT Creative Campus – 100 years of sharing knowledge

Ultimul secol a fost o perioadă de transformare profundă pentru omenire, caracterizată atât de conflicte, cât şi de progres. În mijlocul problemelor globale, au avut loc, de asemenea, progrese ştiinţifice remarcabile şi o căutare a justiţiei sociale şi a păcii durabile. Pentru România, ţară est-europeană, ultimii 100 de ani au adus o căutare a independenţei, trei forme distincte de guvernare, dezvoltare socio–economică şi integrare în cadrul european. Timişoara a fost mereu un nucleu important în această istorie complexă. Oraş metropolitan din regiunea de vest a României, Timişoara a cunoscut o creştere şi o evoluţie semnificativă în ultimul secol, în timp ce în centrul acestei dezvoltări s-a aflat şi Universitatea Politehnica din Timişoara.

Rolul unic al universităţilor de catalizatori ai dezvoltării sociale, economice şi urbane adesea nu este suficient exprimat. Înfiinţată ca răspuns la nevoile companiilor tehnologice, Universitatea Politehnica din Timişoara a fost strâns legată de progresul întregii regiuni. Studenţii şi profesorii Politehnicii au contribuit la progrese notabile ale ingineriei, cu efecte vizibile asupra peisajului urban actual.

Prin această expoziţie, relatăm povestea captivantă a Campusului nostru Creativ – un microcosmos care încapsulează istoria transformatoare a secolului trecut în dezvoltarea dinamică a Timişoarei. Cu ajutorul creativităţii Sorinei Vazelina, creăm o naraţiune convingătoare şi accesibilă, care invită la curiozitate şi reflecţie. Cu fiecare capitol, ea ne ajută să pătrundem în trecutul campusului, dezvăluind reperele, provocările şi triumfurile care i-au modelat identitatea. Echipa de experţi Spotlight Heritage extinde invitaţia de a începe un tur de realitate virtuală în jurul campusului. Această experienţă face o punte între trecut şi prezent, oferind vizitatorilor oportunitatea de a se cufunda în istoria campusului şi de a-i discerne genius loci.

Expoziţia face parte din programul UPT Creative Campus, parte a Programului Cultural Naţional „Timişoara – Capitală Culturală Europeană în 2023”, finanţat prin programul Grow Timişoara 2023, derulat de Centrul de Proiecte al Primăriei Timişoara, cu fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.

...

UPT Creative Campus – 100 years of sharing knowledge

The last century has been a period of profound transformation for humanity, characterized by both strife and progress. Amidst global conflicts and devastation, it also witnessed remarkable scientific advancements and a pursuit of social justice and lasting peace. In the context of Romania, an Eastern European nation, the past 100 years brought forth a quest for independence, three distinct governing forms, socio-economic development, and integration into the European framework. In this complex history, one can find the city of Timişoara in the spotlight. A metropolitan city in the western region of Romania, Timişoara experienced significant growth and evolution during this period, while at the heart of this development also stood the Politehnica University Timişoara. The unique role of universities as catalysts for social, economic, and urban development cannot be overstated. Founded in response to technological companies’ needs, the Politehnica University Timişoara became intricately interwoven with the region’s progress, and its journey mirrored the broader historical development in the area. The institution’s students and professors contributed to notable engineering advancements, such as the city’s modern sewage system, leaving an indelible mark on the urban landscape.

Through this exhibition, we narrate the captivating story of our Creative Campus – a microcosm encapsulating the transformative history of the past century in Timişoara’s dynamic development. With the help of Sorina Vazelina’s creativity, we craft a compelling and accessible narrative, inviting curiosity and reflection. With each chapter, she helps us delve into the Campus’s past, revealing the milestones, challenges, and triumphs that have shaped its identity. Spotlight Heritage’ team of experts extends the invitation to embark on a virtual reality tour around the Campus. This experience bridges the gap between the past and the present, offering visitors the opportunity to immerse themselves in the campus’s storied history and discerning its genius loci.

The exhibition is part of the UPT Creative Campus program, and part of the National Cultural Program “Timişoara – European Capital of Culture in 2023” financed through the Grow Timişoara 2023 program, run by the Timişoara City Council Project Centre, with funds allocated from the state budget, through the Ministry of Culture budget.

...

Foto:

Sâmbătă, 29 iulie 2023, vernisajul expoziţiei „UPT Creative Campus – 100 years of sharing knowledge”

Duminică, 30 iulie 2023, în Pavilionul României din Giardini della Biennale: prezentarea Programului Cultural Timișoara 2023, de către Cosmina Goagea, arhitectă și Corina Oprea, curatoare; prezentarea „Pedagogia Grupului Sigma în cadrul Școlii de Arhitectură din Timișoara”, de către prof. dr. arh. Vlad Gaivoronschi

Luni, 31 iulie, de la ora 11:00, sesiune de documentare la Museo Fortuny – Musei Civici Venezia

Luni, 31 iulie, de la ora 15:00, prezentarea sediului și a istoriei Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția