Dragă domnule Lupeanu, artiști și prieteni!
Bună ziua!
Sunt foarte onorat să particip la aniversarea a 140 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși, eveniment organizat de Institutul Cultural Român de la Beijing.
Am reprezentat artiști chinezi în cadrul celui de-al 6-lea dialog cultural Europa-China, eveniment organizat de Academia Națională Chineză de Artă si EUNIC în 2014.
Atunci am vizitat pentru prima dată orașul natal al marelui sculptor BRÂNCUȘI.
În București, am avut posibilitatea de a vedea lucrările lui Brâncuși, în special unele lucrări timpurii.
Atunci am realizat importanța contribuției lui Brâncuși ca legatură între trecut si viitor, în perioada de cotitură a artelor moderne occidentale.În același timp am vizitat Muzeul Satului din București.Multe case tradiționale au fost mutate în această locație.
Prin structura si arhitectura unică a caselor am văzut stilul tradițional românesc.
Turnul ce părea a fi piedestalul unei sculpturi, cu forma unei coloane fără sfârșit și unelte agricole m-au fascinat.Toate aceste lucruri mi-au adus aminte de imagini transpuse în lucrările lui Brâncuși.Astfel am înțeles că tezaurul cultural tradițional românesc este sursa reală a artei lui Brâncuși!
Arta vizuală este foarte dificil a fi tradusă într-un limbaj sau text, ea pierzându-și astfel fascinația, chiar dacă ar fi vorba despre un obiect care să reflecte o mulțime de posibilități privitorului, numai privind poți vedea totul sau nimic.Orice traducere sau descriere a artei vizuale va reduce mesajul lucrării în sine.Acesta este motivul pentru care limba, limbajul scris, muzica și alte stiluri de artă nu ar putea-o înlocui.
Prin urmare artele vizuale pot exista si dăinui mult.
Dar în cadrul discuțiilor privind artele vizuale, este nevoie de comunicare, de lectură de specialitate, așa că am încercat sa-mi exprim în scris opinia mea despre Constantin Brâncuși.
Ca artist mă gândesc de ce suntem profund miscați de unele lucrări.De exemplu la o piesă de Mozart sau la un pasaj din Biblie, sentimentul emoționant apare instantaneu.De ce ne emoționăm atunci când citim acele celebre poeme Tang,cum ar fi: „Am împărțit același lucru sub cer, deasupra mării, strălucirea lunii mari", sau atunci când privim niște pietre pestrițe sau metale dure luminoase din operele lui Brâncuși?
Creația artistului a făcut ca lucrurile normale să renască, amintindu-ne relevanța cu melodioasele madrigale.Gândindu-mă la modul în care aceste mari opere au unit mintea creatorilor și spectatorilor în timp și istorie, un răspuns a încolțit în mintea mea:Acei geniali si talentați mari oameni și-au pus sufletul în lucrările lor.
Acele minți luminate ne-au părăsit.Dar spiritul din operele lor încă împărtășește strălucirea și puterea în mod continuu,vorbind cu lumea modernă.
Am fost emoționați până la lacrimi!
Astăzi în Paris, sala separată pentru Constantin Brâncuși este localizată în Piața Centrului Național de Artă și Cultură Georges Pompidou, care de asemenea păstrează aspectul original al atelierului său.
Este modul în care francezii își arată respectul și recunoștința lor față de acest mare artist român Constantin Brâncuși, unul dintre cei mai mari sculptori ai secolului XX.
Încă din era De Gaulle , cel mai proeminent președinte francez se , finalizează nu numai indicatorii politici și economici, dar și indicatorii de artă după cel de al Doilea Război Mondial.
În timpul mandatului său, De Gaulle a construit Orașul Internațional de Artă în Paris, unde invită artiști din întreaga lume să lucreze. Și eu am fost oaspetele lor pentru o perioadă de 4 luni, timp în care mi-am finalizat studiile preliminare despre sculptura modernă occidentală.
În mandatul Mitterrand, proiectul de renovare a muzeului Louvre a fost finalizat, devenind unul dintre cele 4 importante muzee moderne ale lumii.
Pe de altă parte lucrările marelui sculptor francez Maillol, contemporan cu Brâncuși, au fost așezate în grădinile Tuileries din fața muzeului Louvre.Francezii îl văd ca pe ultimul maestru al artei clasice.
Pentu președintele Pompidou,indicatorii politici si economici au dispărut.Dar muzeul ce îi poartă numele este încă plin de vitalitate.
De când a fost construit Centrul Pompidou din Paris, clădirile, colecțiile, expozițiile și activitățile academice devin noul punct de reper în domeniul artei contemporane, fiind considerat al treilea mare muzeu de artă modernă și contemporană alături de MOMA și TATE BRITAIN.
Centrul Pompidou ne prezintă cea mai importantă artă modernă și contemporană din secolul XX până în zilele noastre.Este o galerie plină de viață.
Deși a părut o decizie neobișnuită, francezii l-au ales inițiator al artei moderne pe marele sculptor român Constantin Brâncuși în detrimentul sculptorilor francezi contemporani Emile Antoine Bourdelle sau Charles Despinau.
Și pentru Brâncuși a fost o decizie neobișnuită.
Dorința lui Brâncuși in ultimii săi ani de viață a fost ca lucrările și moștenirea sa să se întoarcă în România.Din multe motive această dorință nu s-a împlinit.El nu a a vut altă alternativă decât să doneze Franței toate lucrările sale.
Dar el a cerut ca sala de expoziții sa fie restaurată pentru a arăta ca atelierul original.Prin urmare când intrăm în Centrul Pompidou, putem vedea nu numai lucrările sale, dar și uneltele, mediul în care a lucrat, felul cum a lucrat și altele.
Astfel putem vedea și înțelege mai bine felul în care a trăit și creat Brâncuși.
Aceasta este singura modalitate a acestui mare muzeu din Europa de a păstra vie memoria maestrului.
Pe 19.02.1876, acum 140 de ani, Constantin Brâncuși s-a născut într-un sătuc din România numit Hobița, lângă Târgu Jiu. În același an August Rodin a terminat și expus "Arta Bronzului", care a produs mari schimbări, deschizând cortina iluminismului sculpturii moderne și marcând începutul acestuia.
Istoria este plină de profeții.
Pentru mine a fost prima întâlnire între cei doi maeștrii. Alături de alți mari artiști, cei doi au împins civilizația europeană și arta sculpturii către un viitor mai luminos.
România, țara natală a lui Constantin Brâncuși, care este înconjurată de munții Carpați și fluviul Dunărea, reprezintă comoara vechii civilizații europene. Românii s-au născut cu interes pentru cultura veche. Acest interes a fost transmis din generație în generație. Valorile lui Brâncuși pentru eterna cultură veche sunt exprimate în forma sculpturilor sale și ne ajută să înțelegem frumusețea artei moderne.
Cu toate că Brâncuși pare să se amestece cu timpul său, lumea lui interioară era puternică, independentă, întotdeauna urmărind artele eterne. El a găsit o modalitate de a elimina acele caracteristici seculare prin crearea de artă, depășind constant spiritul de autodefinire, reușind să nu se întoarcă în vârtejul secular al artei.
Numai după ce cunoaștem mai multe despre călătoria spirituală a acestui sculptor, putem separa înțelegerea simplă, de suprafață, de lumea interioară a artistului.
Într-adevăr Brâncuși a fost un geniu. Talentul este un dar de la Dumnezeu. Brâncuși a fost un geniu, un maestru precum Leonardo Da Vinci. Era o persoană interesată de tot ce îl înconjura. Era plin de umor și foarte curios în privința lucrurilor noi, de la știință la filozofie, de la fotografie la muzică. A avut un gust extraordinar pentru muzică și a fost un talentat violonist și cântăreț. După moartea lui a lăsat aproape 1200 de fotografii, 250 de sculpturi și nenumărate manuscrise și texte. Constantin Brâncuși a creat o foarte puternică moștenire culturală și estetică pentru generațiile viitoare. Aceasta l-a făcut să devină un artist care dăinuește dincolo de timpul său și poate fi numit unul dintre cei mai mari sculptori ai istoriei.
Brâncuși a avut un caracter complex, a avut o abilitate puternică de a învăța, purta haine uzate și bărbă și arăta asemenea agricultorilor. Întotdeauna se prezenta a fi un priceput bucătar tradițional la petrecerile cu prietenii săi din Paris. În același timp, era un artizan fără pereche, toate materialele erau alese de el. Era foarte sensibil la materiale, printre altele a creat un fonograf, toate tipurile de mobilier, instrumente și chiar poarta de la atelierul său.
Din 1963 până în prezent, pentru a-l studia pe Brâncuși, au fost publicate peste 1000 de articole și peste 50 de cărți și albume ilustrate, deși foarte puțini oameni îl pot înțelege în profunzime pe acest artist.
Comoara lui Brâncuși nu este încă pe deplin dezvăluită. Acest geniu ciudat a avut o personalitate foarte puternică și o judecată independentă. Această independență continuă să apară în unele cazuri și se transformă în povești legendare.
De exemplu plecarea la Paris.
Brâncuși, în vârstă de 28 de ani, a fost atras de Paris și de mișcarea artei europene din afara României. Era hotărât să plece la Paris. În 1904, Constantin Brâncuși a plecat spre Paris, oprindu-se pentru scurt timp în Ungaria la Budapesta și în Germania la Munchen. De asemenea, a urmat cursurile Academiei regale de arte din Munchen, timp în care a găsit o slujbă de asistent medical. După Zurich și San Bernardino, a plecat spre Paris. Când a ajuns la Basel l-a prins o ploaie foarte puternică și s-a îmbolnăvit grav, dar din fericire a fost salvat de un spital local, aparținând unei biserici. În sfârșit ajuns în Alsacia, a putut lua trenul spre Paris. Înainte de asta, toată călătoria a făcut-o pe jos, ceea ce a devenit o legendă mai târziu.
Din nou, cum l-a părăsit pe Auguste Rodin.
În 1907, printr-o recomandare, a intrat ca asistent la atelierul lui Auguste Rodin. În acel timp era epoca de aur a lui Auguste Rodin: nu numai că el era în culmea creativității, dar și studenții și asistenții săi erau mari sculptori, cum ar fi Emile Antoine Bourdelle sau Charles Despinau și alții.
Pentru cei din afară, era o mare oportunitate pentru un tânăr sculptor român să învețe și să se dezvolte. Dar după mai puțin de o lună Brâncuși a luat o decizie incredibilă. El a decis să părăsească atelierul, iar la plecare a rostit celebrele cuvinte "Nu crește nimic în umbra unor copaci mari."
În opinia mea aceasta este sclipirea lui Brîncuși. Toate geniile știu cum să-și protejeze talentul, iar aceasta este misiunea cu care i-a înzestrat Dumnezeu.Acest lucru îmi reamintește de artistul german Gerhard Richter. În 1970 era un tânăr profesor la Academia de arte din Dusseldorf, Germania. Deși plin de idealuri nu era cunoscut de public. Colegul său, Joseph Beuys era pe vremea aceea mult mai cunoscut. Mai târziu Richter spunea că a vrut să-l evite pe Beuys pentru foarte mult timp. Îi era teamă că independența sa va fi influențată. După ce Richter și-a găsit propriul drum, aceste două generații de maeștrii au avut șansa să se întânească și să vorbească.
Independența neclară a lui Brîncuși i-a dictat că trebuie să-și găsească propriul drum pentru a ajunge la stilul lui Auguste Rodin.
Brâncuși nu a moștenit tehnica lui Rodin, dar a moștenit spiritul acestuia. Acest spirit aparține lui Rodin, lui Benigni, lui Michelangelo, aparține fiecărui talent din epoca sa. Aceasta este deschiderea spre viitor.
Deși a fost doar asistent și a studiat în atelierul lui Rodin, a fost atins de spiritul artistic și uman al acestuia, lucru foarte important pentru Brâncuși. Dar mai important este faptul că Brâncuși s-a separat în lucrările sale de stilul lui Rodin. A folosit propriile sale idei artistice pentru a dezvolta o cu totul altă practică în artă.
Cunoașterea lui în prinvința formei și materialului folosite în sculptură nu a fost precum cea a lui Rodin. Înainte să-l părăsească pe Rodin, Brâncuși încă folosea modul obișnuit de a crea sculptura: întâi forma argila, apoi reproducea forma, tunând bronzul la sfârșit. După părăsirea atelierului lui Rodin s-a întors la felul său preferat de a crea: sculptura directă.
În 1908, la 32 de ani, Brâncuși a renunțat la alte aptitudini și s-a apucat de sculptură în lemn, piatră și marmură. De asemenea, acesta este felul tradițional al sculpturii grecești și al sculpturii clasice europene, un mod important pentru Brâncuși de a introduce aceste materiale sculpturale într-o exprimare modernă.
Ca și alți maeștrii ai perioadei renascentiste din Europa, el a tratat sculptura ca mod de a ajunge aproape de spiritul clasic. Dar pentru conceptul estetic unic a lui Brâncuși rezultatul a ieșit cu totul diferit.
El a lansat un important impact asupra expresiei artei moderne într-un mod clasic și a promovat expresia materială a adevăratului câmp spiritual al artei contemporane.
Constantin Brâncuși și-a format un stil propriu care a fost un stil revoluționar. Lucrarea "Sărutul", care deși a primit același nume ca și cea a lui Rodin, forma estetică și filozofia artei au fost destul de diferite. Aș spune că este un respect și o admirație pentru Rodin, o promovare, dar și o provocare pentru sculptura tradițională.
În lucrările lui putem vedea cum artistul este în căutarea liniștii interioare, fără a deranja. Concepția sa asupra lumii s-a schimbat și o dată cu ea s-a schimbat și percepția sa despre viață și artă. Au apărut noi rezultate.
Așa cum la începuturile lui Brâncuși, părea că fluviul se grăbea să stăbată munții spre mare, se rostogolea peste pietre, plin de neliniște, la vârsta mijlocie își găsește destinația spirituală reală și devine un râu blând, liniștit și solemn. Atunci când Dumnezeul destinului se apropie de destinația spirituală trecând peste oceanul vieții, artistul s-a oprit. Înțelegerea sa spirituală a atins apogeul. Atunci Brîncuși a găsit modul perfect de a se exprima. În liniște, puternic, fermecător și simplu.
Spiritul independent a lui Brîncuși a început încă din copilărie. Era adesea lăsat singur acasă, înconjurat de tot felul de unelte ca și un ucenic. În 1888, la vârsta de 12 ani, Brâncuși a părăsit casa natală pentru a merge la Slatina, unde a început să se întrețină singur. În 1892 a început să studieze materiile de la școala de arte. În 1894, la vârsta de 18 ani, s-a înscris la școala de arte. A învățat tâmplărie, turnarea metalelor, prelucrarea metalelor, sculptura în lemn și a reușit să atingă niveluri înalte.
După aceea el a învățat la Școala națională de artă din București. Probabil , între 1900 și 1902 a studiat anatomia umană cu ajutorul doctorului Carol Davila. Lucrările sale sunt unice și delicate, arată subtilitatea studiului lui Brâncuși asupra corpului uman. Datorită pasiunii pentru detaliile fine și rafinate, aceste piese au fost utilizate în fiecare colegiu medical din România, primind și o medalie de bronz. Dupa aceea Marshall Dusan a organizat o expoziție cu fotografiile acestor lucrări anatomice.
"Sărutul" este lucrarea cu care a debutat la expoziția din Paris a Asociației naționale de fotbal din salonul artiștilor. După ce acestă piesă a fost recreată, a atins apogeul artistic în 1938 în orașul său natal, Târgu Jiu, creând "Poarta sărutului".
În 1907, el a închiriat un atelier în Paris, începând să se întâlnească cu mulți artiști avangardiști și studiind valoroasa artă veche. Mai târziu, el a participat la câteva expoziții internaționale de artă modernă și a devenit faimos.
În 1912, filozofia lui Brâncuși despre artă era deja formată. El anunța începutul unei noi ere, cu lucrări ieșite din comun. Și-a păstrat relațiile cu mulți artiști, cum ar fi Duchamp, Mattise, Picasso, Leger, Modigliani, Henri Rousseau și a început să creeze cu încredere noi lucrări.
A devenit prieten cu Modigliani, care, străin ca și el, a încurajat geniul frumos de a sculpta și a profețit că Henri ar trebui să traducă arta veche în lucrări moderne.
Marshall Dusan a fost un susținător activ al ideilor artistice ale lui Brâncuși, dar și un important colecționar al operelor sale. Gupul de colecționari ai lucrărilor lui Brâncuși a început cu mulți prieteni artiști. În timp ce publicul încă avea îndoieli în privința operelor sale, artiștii deja le cumpăraseră.
În 1923, "Pasărea în spațiu" a marcat începutul experimentelor spațiale ale lui Brîncuși. De la selectarea materialului până la crearea modelului, aceasta arăta viziunea sa asupra artei. Bucățile de marmură pură sau multicoloră, lemnul moale și calm s-au transformat în operele sale. Arta lui Brâncuși este îndrăzneață și concretă. Materialul în sine este excavat în adâncime și crează o impresie artistică extraordinară. Mai apoi Brâncuși decide de cât de multă energie are nevoie pentru a desăvârși opera. El a făcut ca acest proces să conducă materialul sculptural într-o stare avansată a existenței. Bazându-se pe măcinarea fină și prelucrarea materialui, Brâncuși a creat opere pure și luminoase, cu un efort fără precedent.
A găsit o cale să comunice cu materialul, ducând opera la un înalt nivel, astfel încât limitele rafinamentului extrem ar fi abia perceptibile. În această stare, sculpturile sale și-au exprimat treptat spiritul sublim. Artistul cu un talent extraordinar trezea farmecul potențialului natural sau al materialelor artificiale, transformându-le din starea inițială într-o lume nouă creată de om și natură, arătând frumusețea splendidei liniști. În lucrările lui Brâncuși înțelegerea lumii este înțeleaptă și profundă. Lumina a intrat în material, iar răspunsul minunat al acestuia nu poate fi exprimat în cuvinte. La fel ca "Pasărea în spațiu", în lumina corectă, textura de marmură arată că piatra este în creștere, precum unele substanțe sfinte, precum lumina din tunete.
În 1927, Brâncuși acceptă comanda pentru a crea un monument în cinstea eroilor căzuți la Târgu Jiu în Primul Război Mondial. Curând au fost create "Masa tăcerii", "Poarta sărutului" și "Coloana infinitului". Aceste lucrări au fost cele mai mari din cariera lui. Odată cu întoarcerea acasă, Brâncuși a redescoperit arta populară și moștenirea culturală din România, care au devenit surse importante în creațiile sale de artă modernă.
Deși cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o la Paris și a vizitat New York-ul doar de câteva ori, reputația artistică în SUA este la fel de mare ca și în Europa. Artiști americani, critici și colecționari ai operelor lui Brâncuși îl prețuiesc foarte mult. În 1955, când Brâncuși avea 79 de ani, muzeul Guggenheim din New York a deschis o mare expoziție retrospectivă în cinstea sa.
În ultimii 19 ani de viață a creat numai 12 lucrări. Câteva dintre acestea au fost finalizate bazându-se pe trecut. Al Doilea Război Mondial l-a făcut pe Brâncuși să părăsească Parisul pentru o vreme. Din cauza creșterii propriei faime a devenit un pusnic. Ce a făcut ca atitudinea artistului să se schimbe? Mulți oameni care l-au cunoscut spun că era un joc al său. Într-adevăr era un joc al său de a evita munca. Pe de altă parte către sfârșitul vieții Brâncuși a fost foarte singur. În cele din urmă el al ales tăcerea.
Astăzi îl vedem pe Brâncuși un sculptor la fel de important precum Michelangelo în Renaștere, Benigni în Italia și Rodin în Franța. Brâncuși este o persoană foarte importantă și în istoria vestică a sculpturii. A avut un talent înăscut, o personalitate independentă și resurse culturale unice în România.
În secolul 20, influența lui nu este doar în sculptură dar și în arhitectură, design industrial, design grafic, precum și în alte domenii. La același nivel el, și Henry Moore se aseamănă. Amândoi au început cu sculptura realistă, trecând treptat la semi-abstracte și semi-figurative forme 3D. În sculpturile lor, amândoi au avut un obiectiv clar asociat. Diferența este că Brâncuși a purificat și disociat caracteristicile naturii într-un mod subiectiv, a ajuns la înălțimi mari și a intrat în discuția filozofiei metafizice.
Brâncuși este un pionier al sculpturii moderne. El deschide noi posibilități pentru viitorul unui artist. El a folosit forma biologică pentru a disocia expresia puterii spirituale. Metoda lui de scădere a materialui a promovat în mare măsură dezvoltarea mișcării minimaliste în anii 60.
În atelierul său au crescut mulți artiști, inclusiv Noguchi Yonng și Modigliani. Brâncuși a lustruit bronzul creând un apropiat efect de oglindă. Până în prezent, 100 de ani mai târziu, inclusiv artistul britanico-indian Anish Kapoor sau artistul american Jeff Koons și alți artiști faimoși, ar admite că în aproape toate expresiile sculpturale ale oglinzii hiperboloide, Brâncuși este un deschizător de drum.
Așa cum scria Henry Moore în 1937, Brâncuși este un artist care a adus cele mai pure forme și concepte din era noastră. Până în zilele noastre, Frank Gary, Ando Tadao și alți maeștrii ai arhitecturii au spus că au fost foarte influențați de sculptorul român.
Viziunea lui Constantin Brâncuși asupra lumii va lumina permanent viitorul.
(19 februarie 2016, ICR Beijing)