Tiziano Scarpa, câştigătorul din 2009 al celor mai importante premii literare din Italia, invitat al IRCCU Veneţia
Sâmbătă, 29 mai, de la ora 18.30, în sala de conferinţe „Marian Papahagi" a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă din Veneţia va avea loc o întâlnire cu Tiziano Scarpa, unul din cei mai importanţi scriitori italieni la ora actuală. Născut la Veneţia în 1963, Tiziano Scarpa a câştigat în anul 2009 cu romanul său intitulat Stabat Mater cele mai importante premii literare din Italia: „SuperMondello" şi „Strega". Celelalte două romane ale sale sunt Occhi sulla graticola (Einaudi, 1996) şi Kamikaze d'occidente (Rizzoli, 2003). Totodată, Tiziano Scarpa scrie proză scurtă, poezie, teatru, eseu, fiind un partizan al tehnicilor moderne de scriitură: a semnat scenarii pentru benzi de desene animate, texte pentru grupuri şi cântăreţi pop rock, un libret pentru o producţie de operă, texte radiofonice sau destinate exclusiv difuzării pe internet. În premieră pentru publicul veneţian, Tiziano Scarpa va citi fragmente din noul său roman, Le cose fondamentali (Lucrurile fondamentale), care va apărea chiar în aceste zile în librăriile din Italia. În cadrul manifestării, va fi lansată şi ediţia în limba română a romanului Stabat Mater (editura Ex Ponto, Constanţa), apărută doar de câteva zile în librăriile din România. Cu această ocazie, traducătorul lui Tiziano Scarpa, Geo Vasile - care a tradus şi ghidul ironic-afectuos al lui Tiziano Scarpa intitulat Venezia è un pesce (Venezia e un peşte) – va prezenta o comunicare intitulată „Cecilia sono io" („Cecilia sunt eu").
Stabat Mater este o scrisoare lungă către mama unei fete de şaisprezece ani, Cecilia, abandonată de mică într-un spital din Veneţia. Acolo a învăţat să cânte la vioară fără nici o pasiune, apoi în biserică, în spatele unei gratii care desparte pe tinerele fete de privirile credincioşilor. Muzica pentru Cecilia este un fel de ritual zilnic - până când cunoaşte un tânăr profesor de vioară şi compozitor, un preot cu părul roşu şi nasul mare, pe nume Antonio Vivaldi. Acesta reuşeşte să aducă Ceciliei puţină lumină, în care se topeşte durerea adâncă pe care tânăra fată o descrie pe ascuns noaptea, încercând să înţeleagă ce înseamnă o mamă, pe care nu a avut-o niciodată. Cecilia scrie astfel o scrisoare fără un destinatar precis, scrie mai degrabă un monolog, destinat să rămână fără rezultat, fără răspunsuri. "Am rămas surprins de capacitatea lui Scarpa de a simţi o singurătate aşa de îndepărtată şi de a o fi descris cu atâta forţă şi compasiune" spunea despre Stabat Mater Niccolò Ammaniti.
"La Repubblica", 2 iulie 2009 ("A Tiziano Scarpa il Premio Strega")
Vizionaţi fotografii din timpul evenimentului în „Galeria de imagini".