Frumoasa călătorie a urșilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt
Text: Matei Vișniec
Regia: Tudor-Romulus Licu
Cu participarea actorilor Juliette Castro și Ömer Faruk Ertuğrul
8 mai 2026, orele 20h00
Galeria Macadam a Institutului Cultural Român de la Paris
1 rue de l’Exposition, 75007 Paris
Intrare liberă în limita locurilor disponibile. Confirmare obligatorie la adresa institut.roumain@gmail.com.
Construit sub forma unui dialog între artiști cu origini culturale diferite (română, franceză, turcă), ale căror experiențe de studiu și profesionale stau sub semnul circulației și descentrării, spectacolul explorează problematica întâlnirii directe și a relaționării într-o lume în care reperele obișnuite ale comunicării verbale se fragilizează. Viziunea regizorală, puternic ancorată într-o estetică a clovnescului ce surprinde esența însăși a textului lui Vișniec, deplasează accentul dinspre limbaj spre corp, spațiu, ritm și prezență ca instrumente de comunicare în contextul unui dialog fragmentat, discontinuu, în cadrul căruia cuvintele circulă, se repetă, dar nu reușesc să-și îndeplinească până la capăt funcția de construire a unei relații între personaje aflate în permanență în căutarea unui contact autentic.
Repetițiile și montajul spectacolului se desfășoară la sediul ICR Paris, care va găzdui, de asemenea, premiera sa absolută în data de 8 mai 2026, în prezența unor profesioniști din domeniul artelor spectacolului (regizoarea și dramaturga Alexandra Badea, actorii Daisy Fairclough, Matthias Distefano, Alexandra Bob, Tolgay Pekin) și a publicului larg interesat de teatrul contemporan.
Cu trei spectacole jucate deja pe marile scene ale teatrelor românești, dintre care unul premiat pentru cel mai bun debut în cadrul Festivalului de teatru de la Sibiu din 2025, Tudor-Romulus Licu a avut ocazia de a lucra ca asistent de regie la Teatrul Național din București pentru doi regizori al căror parcurs artistic s-a construit între România și Franța: Alexandra Badea și Eugen Jebeleanu. Actualmente student la masteratul de Regie teatru și dramaturgie de la Universitatea Paris-Nanterre, tânărul regizor face dovada unui discurs teatral perfect articulat, sensibil la problematici extrem de actuale și interesat de aprofundarea dialogului intercultural.
Actrița Juliette Castro a studiat la Conservatorul din Toulouse, apoi la Paris, unde a participat la numeroase spectacole pe scene importante, precum și în cadrul Festivalului Off de la Avignon. Artistă polivalentă, mobilizează pentru prestațiile sale scenice resursele oferite de interpretarea vocală, dans și artele circului.
Cu o prestație scenică la intersecția dintre teatru, dans și expresie corporală, Ömer Faruk Ertuğrul a făcut studii de dramaturgie și arte frumoase în Turcia, înainte de a deveni, în 2021, student la UNATC București. Interpretările sale au fost distinse cu mai multe premii pentru cel mai bun actor într-un rol secundar la festivalurile de teatru din România. Instalat în Franța din 2023, și-a continuat formarea artistică la École Jacques Lecoq.