SPECTACOL DE STATUI VIVANTE ÎN PIAŢA WAISENHAUS DIN BERNA

Loc: Waisenhausplatz, BernOră: 16.00 -18.00

Spectacolul stradal de statui vivante oferit de Teatrul Masca din Bucureşti va avea loc în piaţa Waisenhausplatz pe data de 13 septembrie între orele 16.00 şi 18.00. Publicul din Berna se va afla timp de două ore într-un muzeu în aer liber, în care exponatele prind viaţă şi interacţionează cu spectatorii. Piaţa Waisenhausplatz precum şi străzile din jurul acestei piețe vor fi animate de şapte grupuri statuare, care impresionează prin tehnică, povești și costume.

1 – CARIATIDELETrei cariatide sugubețe își părăsesc pentru câteva clipe destinul de a purta pe cap greutatea imensă a cladirii. Se hotărăsc deodată să coboare în mijlocul trecătorilor, cu care încep un dialog absolut încântător.
2 – STATUILE GEMENEDouă statui gemene se trezesc la viața și le vorbesc spectatorilor despre echilibru, eleganță, frumusețe, feminitate. Gesturile lor sunt parte a unui dans straniu, în fața privirilor mirate ale spectatorilor.
3 – PARDESIETrei pardesie își caută cu încăpățânare purtătorii, oamenii capabili să le îmbrace și să le plimbe prin lume, căci ele au venit vesele și gata echipate de călătorie, cu umbrele de ploaie și pălării de soare.
4 – ROMEO şi JULIETA Romeo și Julieta. Sunt tineri, sunt frumoși și au decis să înfrunte toate opreliștile din lume, care ar putea să stea în calea fericirii lor.
5 – ÎNGERUL Un înger imens cu aripi mari plutește printr-o ploaie de planete și stele ale unei Căi Lactee nesfârșite.
6 – ŢIGANCA O ființă misterioasă cântă, dansează și îndeamnă oamenii să creadă că destinul le este înscris în liniile palmelor.
7 – RICHARD al III-LEA
Cea mai fulminantă întâlnire din toată dramaturgia shakespeareană, Richard al III lea – Lady Anne se petrece în față noastră ca într-o dioramă stranie.