Joi, 14 februarie, de la ora 18.00, ICR Budapesta a inaugurat la sediul său un program nou, ”Serile de literatură”, dedicând această primă ediţie unui reprezentant al scriitorilor din ţara gazdă.
Publicat în 2012 la Editura Polirom, în traducerea lui Marius Tabacu, romanul ”Vieţi mărunte” al scriitorului Sándor Zsigmond Papp a fost prezentat publicului de către Gabriela Matei, directorul ICR Budapesta. Alături de autor, la masa rotundă organizată la sediul Institutului a fost invitat să participe şi redactorul cărţii în limba maghiară, Mátyás Dunajcsik de la editura ”Libri” (publicată în 2011 în Ungaria cu titlul original „Semmi kis életek”).
Născut în 1972 la Rădăuţi, Sándor Zsigmond Papp şi-a făcut studiile la Satu Mare şi Cluj. Din 1995 este jurnalist, iar din 2005 lucrează la Secţia Culturală a cotidianului ”Népszabadság” de la Budapesta. Pe lângă romanul de faţă, autorul a mai publicat şi trei volume de proză scurtă.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa ES D-l Ambasador Victor Micula, a doi reprezentanţi ai mediului academic, d-na Dr. docent Mihaela Bucin, şefa Catedrei de limba şi literatura română a Facultăţii de Pedagogie „Juhász Gyula” din cadrul Universităţii de Ştiinţe „József Attila” din Seghedin, însoţită de d-na lector Maria Gavra. Acestora li s-au mai alăturat reprezentanţi ai comunităţii româneşti şi ai publicaţiilor de limbă română, jurnalişti, iubitori de literatură.
”Iată de cât de puţin era nevoie pentru ca locuinţa să capete altă înfăţişare. Totul e să ştii ce să schimbi. El şi cu soţia lui nu ştiau – cu toate că în primii ani de după revoluţie Klára a adus atâtea calabalâcuri, încât nu mai ştiau unde să le pună. Dar nici miniaturala fântână arteziană aurită, care acum se veselea singură pe bufet, nici măsuţa decorată cu cărţi de joc franţuzeşti sau veiozele umplute cu cine ştie ce drăcovenie, care făcea clăbuci de plastic, nu au reuşit să estompeze mirosul greoi, de putregai, al mobilelor îmbătrânite şi comoditatea chircită cu care fuseseră nevoiţi să se obişnuiască. Doamne, cât timp a trecut de când nu s-au urnit de acolo!” (…)
„Noile obiecte, în care-şi puseseră atâtea speranţe, îi aşteptau cu mâinile în şolduri, ca să-i confrunte cu propria lor neputinţă. Astfel, de la o vreme au fost nevoiţi să se resemneze cu ideea că problema nu era cu obiectele alese, ci cu ei înşişi. Că ei erau cei care nu puteau să accepte, să suporte noul.”
”Dacă ne imaginăm fericirea ca pe un lac, cum poate ea să încapă mai târziu într-un păhărel de palincă? Dar nu mai are nicio importanţă. E o înşelătorie delicată şi inevitabilă a vieţii, care nu poate fi nici măsurată, nici cântărită, pentru că nu există o unitate de măsură acceptabilă, e doar plină de taine, de mii şi mii de nuanţe ale întunericului.”
Sándor Zsigmond Papp - (”Vieţi mărunte”)
