
Înscris din 2017 în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii UNESCO, Mărţişorul marchează venirea primăverii și reprezintă tradiția de a oferi celor dragi un obiect-talisman simbolic, prins de un şnur împletit din două fire, unul alb şi unul roşu, în semn de apreciere, protecție și belșug.
La data de 1 martie 2022, Mărțișorul va fi celebrat de către Ambasada României în Republica Portugheză, ICR Lisabona și Institutul Limbii Române. Cu ocazia acestei sărbători, vor fi prezentate o serie de mărțișoare create de elevii Cursului de limbă, cultură și civilizație românească (LCCR) din Portugalia, sub coordonarea doamnei prof. Elena Covasan.
Tot sub semnul acestei celebrări, vor fi aduse în atenția publicului fotografii realizate de portughezii Mariana Barbosa și Paulo Torres. Imaginile surprind, într-un cadru special, mărțișoare confecționate manual,brodate cu motive tradiționale românești de Mariana Barbosa, profesor de portugheză. Pasionați de cultura română și colaboratori constanți ai Ambasadei și ai ICR Lisabona în cadrul unor proiecte literare, aceștia au adoptat tradiția oferirii de mărțișoare de 1 martie, pe care în ultimii ani o promovează activ în societatea portugheză.