Recital susţinut de soprana Roxana Briban, cu ocazia Zilei Naţionale a României, la Varşovia

Pentru a celebra Ziua Naţională a României, în 1 decembrie, a avut loc, la Varşovia, în sala de concerte a Palatului Regal, adresa cea mai prestigioasă a capitalei poloneze, un recital susţinut de soprana Roxana Briban, solistă-invitat a Operei din Viena, una dintre cele mai bune voci româneşti ale momentului. Alături de cunoscuta soprană, a cântat tenorul Piotr Rafałko, solist al Operei de Cameră poloneze. Cei doi cântăreţi au fost acompaniaţi la pian de Adam Sychowski, pianist al Filarmonicii din Varşovia. Repertoriul a conţinut piese de Mozart, Rossini, Verdi, Donizetti, dar şi Enescu.

Anul 2009 are o semnificaţie specială pentru relaţiile româno-polone, cărora evenimentul le-a fost deopotrivă dedicat. Se împlinesc acum 90 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Polonia, 70 de ani de la Marele Refugiu Polonez în România, 20 de ani de la revoluţiile democratice din Europa Centrală şi 10 ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România. La această serie jubiliară se adaugă şi semnarea, în luna octombrie, a Parteneriatului strategic româno-polon, care codifică o relaţie privilegiată între cele două ţări ale Uniunii Europene.

Seara de gală a fost organizată de Ambasada României la Varşovia, Institutul Cultural Român din Varşovia şi Biroul de Turism al României în Polonia.