Răspunsul conducerii ICR la declarația prim-ministrului Victor Ponta

Domnule Prim-Ministru,
Aseară, în conferința de presă a Uniunii Social Liberale (USL) în care ați comentat deciziile Curții Constituționale (CCR), ați interpelat public conducerea Institutului Cultural Român (ICR) cu următoarea întrebare: „Aş vrea să-i întreb pe cei de la ICR dacă consideră că trebuie să rămână sub preşedintele României acum. Sau o să considere că e mai bine la Senat?“ — întrebare care lasă să se ghicească ceva din gândirea care a prezidat la succesiunea de schimbări prin care USL și-a pecetluit guvernarea: fie ordonanţa de urgenţă nr. 27/14 iunie 2012 (OUG) e respinsă de CCR și atunci ICR va continua să fie, așa cum a vrut conducerea ICR, sub Președinție, dar atunci se va trezi cu Crin Antonescu ca președinte interimar; fie OUG e acceptată de CCR și atunci ICR trece în subordinea Biroului Permanent al Senatului, iar Institutul va fi controlat tot de USL.

La această dilemă inutilă, fără raport cu substanța crizei în care ordonanța de urgență emisă de guvernul Dvs. a aruncat fără nici o justificare Institutul Cultural Român, răspundem după cum urmează:

În primul rând, ne dăm seama că deja admiteţi că prevederile ordonanţei de urgenţă nr. 27/14 iunie 2012 „privind unele măsuri din domeniul cultural” au fost pripite și chiar îndoielnice.

În al doilea rând, constatăm încă o dată autoritarismul abia mascat al acțiunii Dvs. guvernamentale, în sugestia că ați putea oricând schimba OUG 27 într-o alta, prin care, de la Senat, ICR să treacă la Președinție — la fel de arbitrar într-o situație, ca și în alta. Spre informarea opiniei publice, Domnule Prim-Ministru, vă reamintim că singurele posibilități de revenire la Legea 356 nemodificată prin OUG nr. 27/14 iunie 2012 sunt: declararea ordonanței ca neconstituţională de către Curtea Constituţională a României, respingerea ei de către Parlament sau adoptarea unei alte ordonanţe a guvernului, care să o invalideze pe cea în vigoare.

În al treilea rând, referitor la comentariul care însoțea întrebarea pe care ați formulat-o — „De aia e bine niciodată să nu crezi că dacă te legi de un Traian Băsescu nemuritor vei rămâne pe viaţă“ — vă reamintim că, așa cum am declarat deja public în mai multe rânduri, niciunul dintre noi nu dorește un nou mandat la conducerea ICR, indiferent cine ocupă funcția de președinte al României.

În al patrulea rând, ținem să reafirmăm poziția noastră de principiu, aceea că așezarea Institutului Cultural Român sub autoritatea simbolică a Preşedintelui României (așa cum prevedea Legea 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român), este preferabilă trecerii sale în subordinea, inevitabil politică, a Biroului Permanent al Senatului. Așa cum am precizat deja, această poziție este una de principiu și nu este legată de numele Președintelui României. Două sunt motivele noastre. Ambele țin de experiența noastră instituțională. (1) Primul invocă experiența audierii noastre, de-a lungul anilor, în Comisia de cultură a Senatului: cu excepția poziției deschise a câtorva senatori, atmosfera era dominată de un naționalism înverșunat și obtuz, complet impermeabil la orice judecată rațională privind programele culturale. La acest naționalism greșit orientat, trebuie să adăugăm politizarea extremă a tuturor discuțiilor avute în cursul audierilor. În totul, o atmosferă morală complet improprie conceperii și implementării unor programe culturale de calitate. Temerea noastră este că, prin subordonarea Institutului față de Senat, această atmosferă morală va contamina și conducerea ICR-ului, conducând astfel la distrugerea neutralității sale politice. (2) Al doilea motiv se referă la experiența noastră cu Președinția. Potrivit Constituției, președintele trebuie să se comporte neutru din punct de vedere politic (ceea ce unui senator, din orice partid ar fi, nu i se cere). Președintele, oricare ar fi acesta, pierde mult mai mult în ochii opiniei publice dacă intervine discreționar în programele culturale ale Institutului, decât ar avea de câștigat dacă își respectă, aulic, președinția simbolică asupra Institutului. Firește, orice om poate abuza: dar președintele poate fi tras individual la răspundere, în timp ce un Birou Permanent al Senatului, nu. În plus, chezașul independenței politicilor culturale ale Institutului este președintele ICR însuși: de integritatea sa atârnă, în ultimă instanță, respingerea ingerințelor de orice fel. Putem asigura opinia publică — și pe Dvs., Domnule Prim-Ministru — că președintele Traian Băsescu nu a intervenit niciodată, sub nici o formă, în activitățile Institutului, iar actuala conducere a Institutului nu s-a abătut nici o clipă de la cea mai strictă neutralitate instituțională.

În al cincilea rând, ținem să vă reamintim că preambulul ordonanței de urgență care a declanșat reacția noastră de respingere, precum și solidaritatea cu noi a unui număr impresionant de organizații și personalități culturale din lumea întreagă, implică o modificare radicală a misiunii ICR, prin accentul pus pe „sentimentul de apartenență la națiunea română a celor stabiliți, vremelnic, în alte state“ și ignorarea unei dimensiuni primordiale a activității ICR, promovarea durabilă a culturii române în străinătate. Deschiderea spre exterior, prin voința Dvs. discreționară, a fost înlocuită prin naționalism.

În același timp, protestăm cu vehemență împotriva minciunii proferate, cu toată autoritatea funcției pe care o ocupă, de copreședintele USL și ministrul Dvs., dl Daniel Chițoiu, ministru al economiei, care a reluat dezinformarea potrivit căreia bursierii ICR ar fi antrenați, în cadrul programului de formare a tinerilor traducători, ca agenți de influență (cităm: „vectorii de imagine plătiţi din bani publici prin ICR sau alte instituţii ale statului care în loc să-şi facă treaba pentru serviciul pentru care au fost trimişi afară ei, în schimb, au denigrat România (...)“). Înainte de a fi o minciună și o afirmație iresponsabilă, este o jignire adusă tuturor celor care și-au ales limba și cultura română ca obiect de admirație și de inspirație. Acești oameni își văd acum răsplătită pasiunea pentru România cu o calomnie de cea mai joasă extracție.

H.-R. Patapievici, președinte
Tania Radu, vicepreședinte
Mircea Mihăieș, vicepreședinte

10 iulie 2012