Primele întâlniri internaţionale din cadrul proiectului EUNIC „Drumul modei: dialog peste graniţe“

În perioada 3-15 mai 2011, la Erevan, în Armenia, au fost organizate primele întâlniri internaţionale din cadrul proiectului Drumul modei: dialog peste graniţe. Au participat designeri europeni şi armeni, experţi în domeniul modei din Cehia, Danemarca, Germania, Marea Britanie şi România, studenţi şi profesionişti în domeniu din Armenia.
Cei zece designeri (cinci europeni şi cinci armeni), selectaţi în perioada decembrie 2010 – februarie 2011, au avut prilejul să se cunoască şi să lucreze împreună, să participe la seminarii cu profesionişti în domeniu din ţările organizatoare şi la rezidenţă de lucru în Armenia.

Prima întâlnire internaţională a profesioniştilor s-a derulat în perioada 4-5 mai 2011 şi a constat într-un seminar internaţional care s-a desfăşurat la Cafesjian Centre for the Arts din Erevan. În deschidere, pe 4 mai 2011, a fost organizată o conferinţă de presă de lansare a proiectului, la care au participat ambasadorii în Armenia ai ţărilor organizatoare, printre care E.S. Doamna Crina Prunariu, ambasadorul României în Armenia, precum şi Arevik Saribekyan, director British Council Armenia, Anna Simonyan, director de marketing şi relaţii publice, Cafesjian Centre for the Arts.
Programul seminarului internaţional a cuprins, pe parcursul celor două zile, prezentări şi discuţii pe teme de actualitate din domeniul modei, despre noile abordări, tehnici şi tendinţe în designul vestimentar din fiecare ţară implicată în proiect, despre maniera de integrare a elementelor tradiţionale în creaţiile vestimentare contemporane. Intervenţiile au aparţinut unor experţi de marcă din Europa şi Armenia: Alexandru Bălăşescu (România), Sian-Kate Mooney (Marea Britanie), Karin Leiberg (Germania), Helle Vibeke Jensen (Danemarca), Libena Rochova (Cehia), Armine Tadevosyan, Arman Davtyan, Nune Aghbalyan (Armenia).
În paralel cu seminarul internaţional, a fost organizată o serie de master classes pentru studenţii armeni, la Universitatea Pedagogică de Stat „Khachatur Abovian", Academia Naţională de Arte Plastice, Academia de Stat de Arte Plastice Ereven, Centrul de modă „ATEX", Atelierul „Zatik". Întâlnirile au avut ca principal scop schimbul de idei, opinii şi bune practici între profesionişti din Europa şi studenţii armeni.

În perioada 6-15 mai, designerii europeni şi-au continuat şederea în Armenia, beneficiind de o rezidenţă de lucru de 10 zile, cu un program cultural variat, care a inclus studierea costumelor naţionale din Armenia, vizitarea unor muzee, expoziţii, magazine şi ateliere de creaţie de profil, întâlniri cu experţi şi designeri armeni. La finalul rezidenţei, fiecare designer armean a format o echipă cu un designer european, în vederea colaborării la crearea şi producerea a patru ţinute complete pentru colecţia generală a proiectului. Echipele de creaţie astfel constituite sunt următoarele: Aram Nikolyan (Armenia) – Andra Cliţan (România), Christine Avetisyan (Armenia) – Pavel Ivancic (Cehia), Lusine Kostanyan (Armenia) – Geannine Pollazzon (Marea Britanie), Gayane Soghomonyan (Armenia) – Melanie Freier (Germania), Ani Iskandaryan (Armenia) – Ida Gro Christiansen (Danemarca).

Cei zece designeri îşi vor continua lucrul împreună în vara lui 2011, în cadrul rezidenţelor din Europa, prilej cu care schiţele lor vor deveni creaţii în sine. Colecţia realizată de creatorul de modă român şi cel armean va fi structurată în cadrul rezidenţei din România care se va desfăşura în intervalul 1-10 iulie 2011.

Colecţiile tuturor designerilor (reunind în total douăzeci de ţinute complete), incluzând elemente specifice patrimoniului cultural din Armenia şi din ţările europene, vor fi prezentate într-o expoziţie itinerantă organizată în Armenia, Cehia, Danemarca, Germania, Marea Britanie şi România în 2012.

Drumul modei: dialog peste graniţe este un proiect organizat sub egida EUNIC (European Union National Institutes for Culture) de British Council, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Cultural Danez şi Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Consiliul Armean al Modei. Proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul „Cultura (2007 – 2013)".