Prima zi la Salonul Internațional de Carte de la Torino, ediția 2019

Salonul Internațional de Carte de la Torino și-a deschis porțile joi, 9 mai, la ora 10.00, fiind găzduit, conform tradiției, de Centro polifunzionale del Lingotto. Sute de vizitatori au format cozi uriașe așteptând să li se permită accesul, printre ei numărându-se și numeroși copii pasionați de lectură. România participă pentru a unsprezecea oară consecutiv la acest târg anual de carte, cu un stand național situat în Pavilionul 3 (N40-Q41), organizat de Institutul Cultural Român, prin Centrul Cărţii, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Accademia di Romania.

Programul românesc, care include nu mai puțin de optsprezece evenimente literare, a debutat la ora 12.00 cu lansarea volumului L’enigma di Otilia (Enigma Otiliei) de George Călinescu, traducere de Alessio Colarizi Graziani şi Laura Vincze, apărut la Editura Lithos Editrice, Roma, 2018. Introducerea este semnată de cunoscutul traducător şi profesor italian de limbă română Bruno Mazzoni, care a luat parte la discuții alături de traducătorii Laura Vincze și Alessio Colarizi Graziani. Acesta din urmă crede că „romanul tinereții noastre“, așa cum numește volumul rafinatului intelectual G. Călinescu (1899-1965), apărut în România în 1938 și devenit lucrare de referință pentru perioada interbelică, va avea succes la publicul tânăr, pentru că este o carte apreciată de tineri, care se remarcă atât prin stil, cât și prin tema captivantă.

Despre cunoscutul scriitor, critic și istoric literar G. Călinescu se știe mai puțin astăzi că a beneficiat, timp de doi ani, de o bursă la Școala Română din Roma. Doi dintre profesorii care i-au marcat studenția au fost Ramiro Ortiz, care preda limba și literatura italiană la Facultatea de Litere și Filozofie din București, și Vasile Pârvan, directorul Școlii Române, G. Călinescu fiind un excelent cunoscător al limbii și culturii italiene.

De la ora 13.00, a avut loc lansarea volumului La sottomissione(Supunerea) de Eugen Uricaru, trad. de Irma Maria Grazia Carannante, Mimesis Edizioni, Sesto San Giovanni – Milano, 2019. Au luat cuvântul criticul literar Adrian Popescu, scriitorul Eugen Uricaru și directorul de programe al Accademia di Romania, Oana Boșca-Mălin. 

Eugen Uricaru (n. 1946) este scriitor, fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România (2001-2005), italienist, fiind traducătorul unor volume de Curzio Malaparte și Italo Calvino. Criticul literar Adrian Popescu a subliniat talentul cu care autorul reușește să construiască romane, făcând trimitere la scriitorul Nicolae Breban. Supunerea este prima carte scrisă de Eugen Uricaru după decembrie 1989, un roman politic în care relația fundamentală este cea dintre om și violență. Tradus inițial în limba franceză și publicat în Franța, romanul a ajuns acum în librăriile italiene, urmând să fie tradus și în albaneză. Scriitorul a declarat că apariția cărții în limba italiană a fost o urmare a ecourilor de la Salon du Livre din Franța. De asemenea, a subliniat că la Universitatea din Napoli este în formare o generație de tineri traducători de limbă română cu inițiativă, care ar trebui stimulați.

Prima zi s-a încheiat cu o masă rotundă în jurul volumului de poeme Inno all’esistenza (Imn existenței) de Elena Liliana Popescu, trad. de Antonio Buozzi şi Luca Cipolla, Rediviva Edizioni, Milano, 2018. La eveniment au participat autoarea, traducătorul Antonio Buozzi şi reprezentantul editurii Rediviva, Violeta Popescu. „Prin cuvinte încercăm să aproximăm tăcerea“ a spus autoarea, matematician de formație, profesor la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității din București.

Elena Liliana Popescu (n. 1948) a publicat mai multe volume de poezie, unele dintre acestea conținând versiuni ale poemelor sale în mai multe limbi. Autoarea a profitat de prezența la Torino pentru a prezenta și alte lucrări, printre care volumul și audiobook-ul multilingv Trei Poeme din Europa – Three Poems from Europa, care conțin traduceri în 42 de limbi care se vorbesc în Europa. De asemenea, a amintit că o carte-poem a sa, Dacă, a fost tradusă, în cele două ediții care au apărut, în nu mai puțin de 80 de limbi.

Programul românesc la Salonul Internațional de Carte de la Torino continuă vineri, 10 mai, cu lansarea operei ”Levantul” de Mircea Cărtărescu, precum și a unor volume de Geo Vasile, Mario Casella, Aura Christi și Igor Bergler. Pe lângă spaţiul destinat dezbaterilor literare şi lansărilor de carte, standul de ţară include şi un spaţiu dedicat vânzării de carte, organizat cu sprijinul Librăriei Libris din Braşov, precum şi o cabină radio care găzduiește echipa Radio Torino Internaţional.

Urmăriți imagini cu activitatea de la standul ICR, pe pagina oficială Facebook a ICR - https://www.facebook.com/InstitutulCulturalRoman/