Prezență românească la Festivalul Internațional de Film Independent IndieLisboa, cu sprijinul ICR Lisabona

Cinematografia românească va fi reprezentată, la cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internațional de Film Independent IndieLisboa, care se va desfășura în capitala Portugaliei în perioada 27 aprilie - 7 mai 2023, de lungmetrajul „Mammaliaˮ, r. Sebastian Mihăilescu, selecționat în cadrul Competiției Smart 7, precum și scurtmetrajul „Moștenireaˮ, r. Marian Fărcuț, selecționat în cadrul Competiției Internaționale de Scurtmetraj. La invitația organizatorilor festivalului și cu susținere din partea Institutului Cultural Român de la Lisabona, vor participa regizorii Sebastian Mihăilescu și Marian Fărcuț, care vor participa la proiecțiile filmelor, urmate de sesiuni Q&A.

Program proiecţii:

Scurtmetrajul „Moștenireaˮ, r. Marian Fărcuț - 3 mai 2023, ora 19:15, CULTURGEST, SMALL AUDITORIUM

Lungmetrajul „Mammaliaˮ, r. Sebastian Mihăilescu - 3 mai 2023, ora 19:30, FERNANDO LOPES CINEMA

Festival Internaţional de Film Independent IndieLisboa îşi propune să contribuie la promovarea, în Portugalia, a filmelor şi cineaştilor din universul cinematografiei independente, naţionale dar şi internaţionale. Obiectivul principal îl constituie stimularea difuzării în public a filmelor care nu sunt distribuite în circuitele tradiţionale de cinema din Portugalia. Centrat pe creativitatea şi independenţa autorilor, IndieLisboa a devenit, în ultimii ani, unul dintre reperele vieţii festivaliere internaţionale.

Șapte festivaluri europene din șapte țări diferite (Spania, Islanda, Grecia, Polonia, Portugalia și România) și-au unit forțele în rețeaua Smart7, o nouă rețea care să răspundă nevoilor actuale ale industriei cinematografice și care să ofere o viziune nouă pentru viitorul culturii festivalurilor de film. În același timp, Smart7 este și o secțiune competitivă, printr-un program itinerant de colaborare și coordonat între festivaluri cu o selecție de șapte filme alese pentru valoarea lor artistică și propunerea narativă. Selecția de filme va reprezenta toate țările membre ale rețelei și va fi difuzată în fiecare dintre Festivalurile care alcătuiesc Smart7.

Sebastian Mihăilescu este scenarist, regizor și producător. După ce a obținut diploma de licență în informatică, a urmat cursuri de licență și de master de regie de film în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. A debutat în regie în 2012, cu scurtmetrajul documentar „Titzaˮ, care a fost urmat de trei producții scurte de ficțiune. Dintre ele, scurtmetrajul„Apartament interbelicˮ, zonă superbă, ultracentrală (2016) a avut premiera în competiția Pardi di Domani a Festivalului Internațional de Film de la Locarno. Lungmetrajul documentar „Pentru mine tu ești Ceaușescuˮ a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun film din Europa Centrală și de Est și premiul pentru cea mai bună imagine la Ji.hlava IFF, cu premiul New Talent la Festivalul DocLisboa și a fost desemnat cel mai bun documentar în competiția „What's Up Docˮ, la Transilvania IFF.

„Mammaliaˮ (România, Germania, Polonia), r. Sebastian Mihăilescu, este filmul ales pentru a reprezenta România în această nouă secțiune de competiție. Festivalul românesc care integrează rețeaua Smart7 este TIFF - Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Sinopsis: „Mammaliaˮeste o călătorie suprarealistă prin criza masculinității și îmbină drama cu misterul și comedia. Camil, un bărbat în vârstă de 39 de ani, se lansează într-o călătorie onirică în care banalul și fantasticul se întrepătrund.

Marian Fărcuț, regizor, născut la 29 iulie 1999, în Salonta, județul Bihor, a studiat regie de film la Facultatea de Teatru și Film a Universității UBB din Cluj-Napoca. A început ca asistent regizor la filmul „Berlinerˮ regizat de Marian Crișan.

Scurtmetrajul „Moștenireaˮ a fost realizat cu sprijinul Uniunii Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA). Producătorul filmului a fost regizorul Marian Crişan, premiat cu Palme d’Or la Festivalul de la Cannes pentru scurtmetrajul „Megatronˮ. Pentru scurtmetrajul „Moștenireaˮ, Marian Fărcuț a câștigat mențiunea specială la categoria scurtmetraj la TIFF - Festivalul Internațional de Film Transilvania 2022.

Sinopsis: Petre merge la Poliție să anunțe moartea bătrânului pe care îl îngrijea în schimbul casei pe care i-o va lăsa drept moștenire. Polițiștii locali pornesc, împreună cu Petre, să investigheze circumstanțele morții, dar, ajunși la fața locului constată că bătrânul a dispărut.