Podul de flori de Thomas Ciulei deschide Festivalul Filmului European

Cea de-a XII-a ediţie a Festivalului Filmului European, organizată de Institutul Cultural Român împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, se va deschide vineri, 9 mai 2008, ora 20, la Cinematograful Studio din Bucureşti, cu avanpremiera filmului Podul de flori de Thomas Ciulei.
Podul de flori (2008) coproducţie româno-germană Europolis Film, Studioul de Creaţie Cinematografică a Ministerului Culturii şi Ciulei Films Germania, cu scenariul, imaginea şi regia semnate de Thomas Ciulei, spune o poveste comună multor familii din Republica Moldova: o soţie plecată la muncă în Italia, un tată care îşi creşte singur cei trei copii. Turnat între ianuarie şi aprilie 2007, documentarul foloseşte elemente ficţionale, punând în scenă personaje reale care îşi interpretează propriile roluri. Filmul a fost distins cu Marele Premiu pentru film documentar „Erinnerung und Zukunft" (Amintire şi Viitor) şi cu Premiul Go-East in amintirea lui Reinhard Kämpf la Festivalul de Film „Go East" de la Wiesbaden şi a obţinut Prix des Bibliothèques / Premiul bibliotecilor (oferit de Direcţia Carte şi Lectură din cadrul Ministerului Culturii şi Comunicării din Franţa) şi Menţiunea specială a Juriului de tineret la Festivalului de film documentar Cinéma du Réel de la Paris.


În deschiderea evenimentului vor lua cuvântul cineastul Thomas Ciulei
, Tania Radu, vicepreşedinte ICR şi Anca Oroveanu, istoric de artă. Vor participa Lucian Pintilie, co-producator şi Costică Arhir, protagonistul documentarului.

Festivalul Filmului European
, ajuns la cea de-a XII-a ediţie, se desfăşoară în perioada 8-30 mai, la Bucureşti, Timişoara, Craiova şi Iaşi . Festivalul este organizat din acest an de Institutul Cultural Român împreună cu Reprezentanţa Comisiei Europene în România, cu sprijinul Uniunii Cineaştilor din România, al Muzeului Ţăranului Român şi în colaborare cu ambasadelele şi Institutele Culturale ale statelor europene.

Contact media: Serviciul de presă al ICR, tel. 031 7100 622, e-mail: biroul.presa@icr.ro