Expozitia artistului Mircea Cantor la Camden Arts Centre este ultima din seria New Commissions itinerata in 2008 la Modern Art Oxford si Arnolfini Bristol, cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Londra.
Mircea Cantor prezinta o noua instalatie care exploreaza tema incertitudinii: o succesiune de trei colivii aurite care gazduiesc doi pauni. Lucrarea este o meditatie asupra pluralitatii lumilor, asupra libertatii si limitelor sale. Alaturi de aceasta, artistul prezinta un covor zburator figurand ingeri si aeroplane, si o poarta de lemn monumentala din Maramures, acoperita cu foita de aur.
Modul poetic in care Mircea Cantor utilizeaza materiale, imagini, animale si locuri ofera o meditatie elocventa asupra contradictiilor lumii contemporane si conditiei umane. Lucrarile sale au o frumusete care te urmareste. Suzanne Cotter, curator
Suzanne Cotter, curator principal la Modern Art Oxford, va oferi un tur ghidat al expozitiei pe 25 martie, la 7.00pm.
Mircea Cantor locuieste si lucreaza in Paris si Cluj.
Expozitii personale recente includ: Ciel Variable, Frac Champagne-Ardennes, Reims (2007), The Title Is the Last Thing, Philadelphia Museum of Art (2006) si Burn to be Burnt, GAMEC, Bergamo (2006).
Expozitii de grup (selectie): 4th Berlin Biennial for contemporary art, Berlin (2006), Power Play, Artpace, San Antonio, Texas (2007), Brave New Worlds, The Walker Art Center, Minneapolis si Airs de Paris, Centre Pompidou, Paris (2007).
In 2004 Cantor a primit premiul Paul Ricard S.A. In 2008 a fost nominalizat la premiul Artes Mundi. Artistul este co-fondator si co-editor al revistei Version, infiintata in 2001 la Cluj.
Expozitia Nevoia de incertitudine este sprijinita de Institutul Cultural Roman din Londra si Fundatia Ratiu in Marea Britanie.
Cand: 20 februarie - 19 aprilie 2009. Vernisaj: joi 19 feb, 6.30-8.45 pmProgram: marti - duminica: 10am-6pm; miercuri: 10am-9pm Unde: Camden Arts Centre, Arkwright Road, London NW3 6DG Intrarea: libera.