Miniaturi de Crăciun la ICR - Concert festiv AdMusicam

Institutul Cultural Român vă invită la Miniaturi de Crăciun, ultimul eveniment din acest an al stagiunii AdMusicam, un recital cameral dedicat sărbătorilor de iarnă. Concertul va avea loc miercuri, 17 decembrie, ora 19:00, în Sala Mare a ICR, reunind pe scenă șase tineri muzicieni remarcabili ai noii generații.

Programul serii propune o călătorie sonoră diversă, alcătuită din bijuterii muzicale romantice, accente moderne și momente de virtuozitate, într-o succesiune de miniaturi care surprind delicatețea, nostalgia și bucuria Crăciunului. Publicul va asculta lucrări de Arthur Honegger, Antonín Dvořák, Franz Schubert, Edward Elgar, Vittorio Monti, Astor Piazzolla și Béla Kovács, într-un dialog instrumental plin de culoare.

Evenimentul îi aduce împreună pe:
Sofia Guțu – vioară
Martin Talpă – vioară
Noris Corbu – violă
Valentin Simion – violoncel
Marius Onică – clarinet
Timeea Crăiță – pian

Prin această selecție repertorială variată, AdMusicam Concert Series oferă un nou prilej de întâlnire cu tinere talente și cu farmecul muzicii de cameră într-un context festiv. Concertul este parte din misiunea ICR de a susține artiștii emergenți și de a crea punți culturale prin intermediul muzicii.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Sofia Guțu (vioară)a început studiul viorii la vârsta de 7 ani, la Școala Muzicală „Valeriu Poleacov” din orașul său natal Chișinău, iar ulterior și-a continuat pregătirea în cadrul Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, sub îndrumarea profesorului Vadim Buinovski. În prezent, este studentă la Universitatea Națională de Muzică din București, unde studiază la clasa prof. univ. dr. Gabriel Croitoru. Începând cu vârsta de 8 ani, Sofia a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale, desfășurate în țări precum România, Cehia, Bulgaria și Ucraina. Activitatea sa artistică include și o bogată experiență scenică: în calitate de solistă și membră a ansamblurilor camerale, a susținut recitaluri în Republica Moldova, România și în străinătate, evoluând pe scene precum Sala cu Orgă, Filarmonica Națională „Serghei Lunchievici”, Sala Palatului „Nicolae Sulac” și multe altele. De-a lungul timpului, Sofia a participat la cursuri de măiestrie susținute de profesori de renume, precum Galina Buinovski, Alexandra Conunova, Leonid Igudesman și alții, experiențe care au contribuit semnificativ la formarea și maturizarea sa artistică.

Martin Ștefan Talpă, violonist în vârstă de 21 de ani, își desfășoară studiile la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa prof. univ. dr. Gabriel Croitoru. Originar din Chișinău, a început studiul viorii la vârsta de 6 ani, în cadrul Liceului Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu”, unde s-a format sub îndrumarea profesoarei Iulia Luță. În perioada petrecută în Republica Moldova, a activat timp de un an în Orchestra Ansamblului de Balet „Joc”, experiență care i-a consolidat disciplina artistică și versatilitatea interpretativă. Odată cu începerea studiilor universitare la București, Martin Ștefan Talpă a fost membru al Orchestrei Universitaria timp de trei ani, contribuind la numeroase proiecte și apariții scenice. În prezent, evoluează în ansamblul Barockeri, unde își aprofundează repertoriul și interpretarea muzicii vechi.

Noris Corbueste un tânăr violist aflat într-o continuă ascensiune artistică. A început studiul violei în clasa a III-a și a parcurs cu succes etapele formării sale muzicale, absolvind Liceul de Artă „Dinu Lipatti”. În prezent, este student în anul al II-lea la Universitatea Națională de Muzică din București, unde își aprofundează studiile la clasa Prof. Dr. Marian Movileanu. De-a lungul formării sale, a avut oportunitatea de a evolua în diverse contexte orchestrale, printre care se remarcă participarea în CEMAN Orchestra și colaborarea cu Conservatorio „Giuseppe Tartini” din Trieste. Face parte din Orchestra Română de Tineret, alături de care a urcat pe scena prestigioasei Konzerthaus Berlin în cadrul Festivalului Young Euro Classic, cântând sub bagheta dirijoarei Katharina Wincor. În paralel, colaborează constant cu Orchestra Națională Radio, consolidându-și prezența pe scena muzicală românească. De-a lungul timpului, a obținut numeroase premii și distincții, iar printre realizările sale se numără câștigarea bursei UCIMR la cursurile Jakaj Rrock Classic Academy.

Valentin Dimitrie Simiona început studiul violoncelului la vârsta de 11 ani, sub îndrumarea Prof. Ani Marie Paladi, la Școala Gimnazială de Arte „Iosif Sava”. Și-a continuat studiile la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, iar în prezent studiază la Universitatea Națională de Muzică București, la clasa Prof. Marin Cazacu. De-a lungul timpului, Valentin a câștigat peste 50 de premii la competiții naționale și internaționale de violoncel și muzică de cameră. Amintim Concursul Internațional de la Plovdiv (Bulgaria 2017), Concursul Internațional „The Muse” (Grecia 2018), „The North” International Music Competition (Stockholm 2018), Concursul Internațional „Jan Vychytil” (Praga 2020), „Fanny Mendelssohn” International Music Competition (2023), „Clara Schumann” International Music Competition (2024). De asemenea, a concertat ca solist al Filarmonicilor din Râmnicu Vâlcea, Sibiu și Bacău și a susținut recitaluri și concerte în săli importante din România, Franța, Belgia, Polonia, Slovacia și a participat la cursuri de măiestrie susținute de profesori renumiți români și străini: Marin Cazacu, Răzvan Suma, Andrei Ioniță, Denis Severin, Valentin Răduțiu, Laszlo Fenyo, Dragan Djordjevic, Sevak Avanesyan, Tony Rymer.

Marius Onicăeste un clarinetist de doar 21 de ani, născut la București. A început studiul clarinetului cu tatăl său, la vârsta de nouă ani, făcând atunci primii pași către muzică. Un an mai târziu, a început să facă performanță la „Colegiul Național de Muzică George Enescu” din București, unde a obținut peste 70 de premii speciale și premii I la olimpiade naționale și concursuri, și a fost Bursier UNIMIR în anul 2022. De asemenea, Marius a obținut locul II la „International Music Moscow Competition”. Debutul lui ca solist a fost în anul 2022, pe scena Ateneului Român. Marius a urmat cursuri de măiestrie cu Milan Rericha (Cehia), Pablo Barragan (Spania), Valentin Urypuin (Rusia), Nadia Sofokleous (Germania), Fabio Di Casola (Italia), Peter Stark (Anglia). În prezent, Marius este student în anul II la Universitatea Națională de Muzică din București, la clasa Maestrului Emil Vișenescu și este membru al orchestrei de tineret „Sinfonietta”.

Timeea Andreea Crăiță (pian)a început studiul pianului în jurul vârstei de 6 ani. A urmat studiile Liceului de Arte „Margareta Sterian” din Buzău până în clasa a VI-a, an în care s-a transferat la Colegiul Național de Arte „Dinu Lipatti” din București, pe care l-a absolvit în anul 2021. În perioada studiilor s-a prezentat la diferite concursuri naționale și internaționale, unde a obținut premii, precum premiul II la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, premiul II la Concursul Internațional „Craiova Piano”, atestat de participare la cursurile Asociației Culturale „Irina Șațchi”, organizate de Horezu Summer Music Academy, premiul I la Concursul Internațional Pro Piano, premiul III la Concursul Internațional „Città di San Donà di Piave” din Italia. În prezent, Timeea este studentă în anul IV la Universitatea de Muzică București, la clasa conf. univ. dr. Delia Pavlovici, unde susține numeroase recitaluri atât în cadrul universității, cât și în afara ei. În cadrul concertului Miniaturi de Crăciun Timeea Andreea Crăiță va interpreta la pianul Steinway pus la dispoziția ICR de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Programul AdMusicam este un demers al ICR dedicat tinerilor muzicieni (16‑25 ani), care combină instruirea profesională — ateliere de expresie scenică, tehnici de audiţie, leadership artistic — cu concerte orchestrale și de muzică de cameră în cadrul seriei AdMusicam Concert Series.