Matei Vișniec, prezentare de carte, în avanpremiera Festivalului Literaturilor de la Roma

Invitat în avanpremieră la Festivalul Literaturilor de la Roma, în data de 23 iunie 2022 la ora 18:00, Matei Vișniec va fi prezent la o întâlnire cu publicul la Casa delle Letterature, prilejuită de publicarea traducerii italiene a volumului Sindrom de panică în Orașul Luminilor (trad. de Mauro Barindi, Voland 2021). Alături de autor, vor fi interveni la microfon prof. Bruno Mazzoni, reputat românist, și prof. Martine van Geertruijden, specialistă în literatura franceză contemporană. Evenimentul este organizat de Casa delle Letterature în parteneriat cu Accademia di Romania – Institutul Cultural Român și cu Ambasada României în Italia.

Festivalul Literaturilor de la Roma, aflat la cea de-a XXI-a sa ediție, va avea loc în perioada 12-21 iulie, fiind organizat de Rețeaua instituțională a bibliotecilor din Roma (Casa delle Ltterature), cu sprijinul Departamentului de Cultură al Capitalei, organizației Zètema Progetto Cultura, și în colaborare cu SIAE – Societatea Italiană a Autorilor și Editorilor, fiind plasat sub auspiciile Centrului pentru Cărți și Lectură și cu patronajul AIE (Asociația editorilor italieni) și ADEI (Asociația editorilor independenți).

Volumul Sindromul de panică în Orașul Luminilor este o distopie vie, care tocmai se consuma sub pana unui scriitor ratat, devenit personajul principal al acestui roman total. Cafeneaua Saint-Medard pare un turn Babel contemporan, în jurul căruia gravitează o mulțime de autori și care este patronat de domnul Cambreleng, un editor fără editură. Într-o zi, excedat de sutele de „pagini de cuvinte” scrise de autori avizi de glorie literară, într-o lume în care domnesc imaginea și sunetul, domnul Cambreleng decretează moartea cuvintelor. Principala lui pasiune devine colecționarea cărților moarte, care umplu librăriile transformate în abatoare, din cauza cititorilor orbi și surzi la suferința cărților necitite. În Parisul copleșit de personalitățile care l-au locuit, de istoria sa glorioasă, au loc întâmplări neobișnuite, invizibile unui ochi neexperimentat: un poem cucerește planeta, o pisică ține un jurnal, o poveste de dragoste scapă de sub control, visele evadează în realitate și toți locuitorii se preschimbă, fără voia lor, în personaje.

Matei Vișniec, dramaturg, poet și jurnalist român naturalizat francez, a studiat filosofia la Universitatea București și a devenit un membru activ al Generației optzeciștilor, care a lăsat o amprentă pregnantă asupra literaturii române. Așa cum a declarat în mai multe ocazii, crede cu tărie în rezistența culturală și în capacitatea literaturii de a demola totalitarismul. Mai presus de toate, Matei Vișniec consideră că teatrul și poezia pot denunța manipularea prin „idei mari”, precum și spălarea creierului prin ideologie. Înainte de 1987, Matei Vișniec își făcuse un nume în România cu poezia sa clară, lucidă și amară. Începând cu 1977, a scris teatru; piesele sale au circulat mult în spațiul literar, dar punerea lor în scenă a fost interzisă. În septembrie 1987, Vișniec părăsește România pentru Franța, unde i se acordă azil politic. Începe să scrie în franceză și să colaboreze cu Radio France Internationale. În prezent, piesele sale sunt puse în scenă în mai mult de 20 de țări și sunt o prezență constantă la marile festivaluri teatrale europene. În România, după căderea comunismului, Matei Vișniec a devenit unul dintre autorii cu cele mai multe piese puse în scenă, iar Teatrul Municipal din Suceava îi poartă numele.

Bruno Mazzoni a fost timp de mulți ani profesor de Limba și Literatura Română la Departamentul de Filologie, Literatură și Lingvistică a Universității din Pisa, unde, de altfel, a fost și decan. A dat voce unor autori precum Ana Blandiana, Herta Müller și Max Blecher, printre alții. Distins cu Premiul National de Traducere (2004), a primit premii prestigioase de la Universitatea din București și Universitatea de Vest din Timișoara. A tradus integral operele narative ale autorului Mircea Cărtărescu, mai întâi pentru editura Voland și apoi pentru Il Saggiatore, iar pentru opera în versuri a colaborat cu editura Nottetempo.

Martine van Geertruijden este profesor de limbă franceză la Universitatea Sapienza din Roma, având un doctorat în filologie romanică și italiană în cadrul aceleiași universități. Este autoarea a numeroase studii privind literatura contemporană italiană și franceză și a realizat traduceri în cele două limbi ale unor opere importante, pentru care a fost distinsă cu diverse premii.