LA FUNK LA FREAK: expoziţie de artă tânără românească sub patronajul Primăriei din Veneţia

În cel mai important spaţiu expoziţional din Veneţia Mestre – Torre Civica din centrul oraşului – va avea loc sâmbătă, 10 mai, vernisajul expoziţiei LA FUNK LA FREAK, reprezentând „zece puncte de vedere asupra narativului contemporan în arta plastică românească", după cum anunţă afişul manifestării.
Autorii sunt tineri artişti plastici, absolvenţi şi masteranzi ai Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti: Alexandru Rădvan, Ciprian Paleologu, Simona Vilău, Elena Andrei, Adrian Popescu, Doina Roman, Ioana Ursa, Mihail Coşuleţu, Adriana Grigore, Traian Boldea.
Evenimentul face parte din proiectul „Sguardi di Europa"/"Privirile Europei", promovat de asociaţia culturală „arci" din Veneţia www.arcivenezia.it, proiect căruia i s-a asociat Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică.
Prezenţa tinerilor artişti români se datorează atât invitaţiei şi patronajului Primăriei din Veneţia, care şi-a propus să promoveze, începând de anul acesta, schimburile culturale cu tinerii din ţările Europei de Sud-Est, precum şi sprijinului financiar al Institutului Cultural Român.