Iulian Postelnicu, premiat la Festivalul Internațional de Film de la Cottbus 2022 pentru rolul din „Oameni de treabăˮ

· Secțiunea „Spotlight România” a fost realizată și promovată cu sprijinul Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin

Iulian Postelnicu, actorul principal din filmul „Oameni de treabă”/ „Men of deeds” (r. Paul Negoescu, 2022) a câștigat Premiul pentru o interpretare individuală remarcabilă în cadrul Competiției Lungmetraj, la cea de-a XXXII-a ediție a Festivalului Internațional de Film Est-European de la Cottbus, Germania. „Ai crede că personajul există în el și nu este o interpretare”, a fost motivația juriului care a decis să îi acorde premiul în valoare de 5.000 de euro lui Iulian Postelnicu.

Ediția din acest an a Festivalului, care s-a desfășurat în perioada 8-13 noiembrie, a prezentat producții cinematografice de calitate, provenite din Europa de Est. România a avut dedicată o secțiune specială de proiecții, alături de cele din Competiția de lungmetraj, Competiția de scurtmetraj și secțiunea Special. În total, au fost proiectate 18 filme românești.

Secțiunea „Spotlight Româniaˮ,realizată și promovată cu sprijinul Institutului Cultural Român „Titu Maiorescu” din Berlin, a abordat cinematografia românească contemporană, propunându-și să arate creativitatea cineaștilor români. Selecția de filme de lungmetraj, documentare și scurtmetraje nu numai că a oferit o impresie despre performanța artistică și culturală a industriei cinematografice românești, dar a arătat și modul în care cineaștii români reflectă asupra istoriei și societății lor – de la satiră politică la drame familiale și reflecții istorice povestite biografic. Pe ecran au fost aduse atât teme originale românești, cât și universale.

Lungmetrajul „R.M.N“ al lui Cristian Mungiu a deschis secțiunea dedicată României, care a mai inclus proiecții ale filmelor „Vulturii din Țagaˮ (regia Adina Popescu, Iulian Manuel Gharvas), „Spioni de ocazieˮ (regia Oana Giurgiu), „Imaculatˮ (regia Monica Stan, George Chiper-Lillemark - propunerea României pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2023), „Război pe calea undelorˮ (regia Alexandru Solomon).

Filmele „Metronomˮ (regia Alexandru Belc) și „Oameni de treabăˮ (regia Paul Negoescu) au fost selectate în Secțiunea „Competiție lungmetrajˮ. Cu filmul „Metronom”, Alexandru Belc și-a făcut debutul în lungmetrajul de ficţiune, după documentare precum „8 martie” (2012) și „Cinema, mon amour” (2015). Filmul a fost premiat pentru regie la secțiunea „Un certain regard” a Festivalului Internațional de Film de la Cannes din 2022.

În secțiunea „Competiție scurtmetrajˮ a fost selectat filmul „Moștenireaˮ (regia Marian Fărcuț), iar la secțiunea „Specialsˮ, filmul „Nicolaeˮ (regia Mihai Grecu).

Filmele prezentate în cadrul secțiunii „Spotlight Româniaˮ:

InBetween Home | Stille Post (r.: Brigitta Kanyaro / RO/AT / 2022 / 17 min)

My family and I (r.: Gabriel Juduc / RO / 2021 / 4 min)

Bilet de iertare (r.: Alina Șerban / RO / 2020 / 14 min)

În numele tatălui(r.: Vladimir Dembinski / RO / 2021 / 28 min)

Eu sunt Dorin (r.: Valeriu Andriuța / RO / 2020 / 23 min)

Dincolo(r.: Luca Peres-Bota / RO / 2022 / 12 min)

Trecea un prinț călare (r.: Cristina Grosan / RO / 2022 / 22 min)

Război pe calea undelor (r.: Alexandru Solomon / RO/DE/LU / 2007 / 106 min)

Vulturii din Țaga (r.: Adina Popescu, Iulian Manuel Gharvas / RO/SK / 2022 / 74 min)

Imaculat(r.: Monica Stan, George Chiper-Lillemark / RO / 2021 / 114 min)

Miracol (r.: Bogdan George Apetri / RO/CZ/LV / 2021 / 118 min)

Spioni de ocazie (r.: Oana Giurgiu / RO / 2021 / 118 min)

R.M.N (r.: Cristian Mungiu / RO/FR/BE / 2022 / 125 min)

Swamp City (r.: Bogdan Puslenghea, Ovidiu Zimcea / RO / 2021 / 105 min)

Despre Festivalul Internațional de Film de la Cottbus

Festivalul a fost înființat în 1991 cu intenția de a face simțită prezența filmelor din Europa de Est pe piața germană și de a urmări cum reflectă regizorii din fostele țări socialiste schimbările sociale și politice din statele lor de proveniență. Cottbus a fost ales ca locație a acestui festival datorită tradiției universitare, legăturilor de transport avantajoase cu Berlinul, precum și așezării centrale a orașului în regiunea minorității sorbe. De la înființarea sa, Festivalul s-a dezvoltat ca un important punct de întâlnire între scena de film est și central europeană și cea germană. Forumul industriei filmului „Connecting Cottbus” reprezintă, de 10 ani, o platformă de concretizare a nenumăratelor proiecte comune de film ale producătorilor din Germania și Europa de Est.Programul festivalului prezintă întregul spectru al cinematografiei actuale, de la filme de artă, la filme de gen și blockbustere. În total, aproximativ 170 de filme sunt proiectate în patru competiții de lungmetraje, scurtmetraje, filme pentru tineret și scurtmetraje locale, precum și numeroase secțiuni speciale. Cu programul său, FilmFestival Cottbus a atins un public de peste 20.000 de vizitatori anual în perioada pre-Covid, iar Revista Variety a menționat Festivalul de la Cottbus printre cele mai importante 50 de festivaluri din întreaga lume.