
- 20 June 2017 - 20 June 2017
- Etichete Imago Mundi Brâncuși Benczúr Ház
Ansamblul bucureștean Imago Mundi a susținut un concert organizat de ICR Budapesta cu
titlul Isvor. Constantin Brâncuși. Concertul
a avut loc în ziua de marți, 20 iunie, începând cu ora 19.00, în sala de spectacole din Benczúr Ház (Str. Benczúr 27, 1068 Budapesta).
La 60 de ani de la moartea lui Constantin Brâncuși, respectiv
la aniversarea a 120 de ani de la primul contact al sculptorului cu arta lumii,
ansamblul Imago Mundi a reluat traseul pe care sculptorul român l-a avut în călătoria
sa spre Viena în anul 1897, printr-o serie de concerte ce au loc la Belgrad, Budapesta. Graz și, la final, în capitala
Austriei.
Concertul Isvor. Constantin Brâncuși, proiect al ansamblului Imago Mundi, este o reconstituire vizuală și sonoră a lumii marelui sculptor: de la cea gorjeană, unde s-a născut și format spiritual, la cea pariziană care l-a desăvârșit artistic și cultural. Astfel, lucrările ce alcătuiesc programul muzical sunt inspirate de muzica tradițională oltenească; muzica Mariei Tănase (poate cea mai importantă voce pentru muzica tradițională românească, dar și una dintre marile iubiri ale lui Brâncuși); muzica lui Erik Satie (compozitor francez, precursor al minimalismului, suprarealismului, muzicii repetitive sau al „théâtre de l'absurde”, interesat de muzica lăutarilor români și bun prieten cu sculptorul român); sau, pur și simplu, lucrări inspirate de opera lui Constantin Brâncuși: Muza adormită, Pasărea în văzduh, Cumințenia pământului, Masa tăcerii, Coloana infinită.
Seria de proiecte muzicale Isvor reprezintă viziunea Imago Mundi
asupra muzicii vechi și tradiţionale românești, un repertoriu foarte rar
abordat de către muzicienii de factură clasică. Seria a debutat cu un proiect
dedicat lui Dimitrie Cantemir în 2012 urmat de Isvor. George Enescu în
2015-2016, prezentat cu succes pe scena
internațională – în Lisabona, București, Londra, New York, Salzburg, Tunis sau
Granada.
Temele muzicale au fost puse în valoare prin dialogul instrumentelor vechi specifice spaţiului românesc (cobză, drâmbă, tobă) împreună cu instrumente clasice moderne (flaut, oboi, vioară, chitară, violoncel). Prelucrările și aranjamentul muzical îi aparţin lui Cătălin Ștefănescu, lector universitar la catedra de chitară a Universităţii Naţionale de Muzică București.
Programul muzical a fost dublat de proiecții foto/video, o instalație în mișcare ce a completat vizual și scenografic universul sonor imaginat în spiritul și onoarea operei brâncușiene.
Membrii Imago Mundi:
Oana Ivașcu- oboi, tamburină
Ștefan Barbu- vioară
Andreea Timiraș– violoncel
Cătălin Ștefănescu- cobză, chitară
Daniel Ivașcu- bendir, shakers
Cristian Stănoiu- proiecţii video live
Florin Ghenade- artist foto / video
Proiectul „Isvor. Constantin Brâncuși" este organizat de Asociația culturală ISVOR și co-finanțat de AFCN. Pagina web a proiectului: http://ontour.imagomundi.ro/
Partenerii proiectului: Institutul Cultural Român (prin ICR Viena și ICR Budapesta), Ambasada României în Republica Serbia, Ambasada României în Republica Austria / Consulatul Onorific la Graz, Benczúr Ház, Happy Tour, eBrain.
Sponsori: EIT Forum Auto, Editura Spandugino.