Irina Sârbu Band la Festivalul European de Jazz Izmir 2019

Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul anunță participarea extraordinarului Irina Sârbu jazz Band, la unul dintre cele mai importante festivaluri de jazz din lume, membru al Europe Jazz Network, Festivalul European de Jazz de la Izmir, ediția XXVI. Evenimentul este cel mai mare de acest gen programat primăvara, pe malul Egeei.

Ca și în anii precedenți, la ediția din acest an își vor aduce contribuția, prin înscrierea în cadrul festivalului a unor grupuri de top din lumea jazz-ului, o serie de instituții europene importante, membre ale Clusterului EUNIC: Institutul Cultural Italian, Institutul Francez, Consulatul Elveției, Institutul Goethe, Forumul Austriac din Istanbul, Consulatul General al Republicii Polonia, festivalul oferind astfel un bun exemplu de cooperare culturală europeană.

Facem precizarea că anul acesta, ICR ”Dimitrie Cantemir” deține președinția clusterului EUNIC Istanbul.

Așadar, 7 martie 2019, de la ora pe 20:30, scena Centrului Cultural Ahmed Adnan Saygun (http://www.aassm.org.tr/panaromik/adnan_saygun.swf) va aparține pentru 90 de minute celor 4 muzicieni virtuozi: Irina Sârbu - voce, Puiu Pascu – pian, Ciprian Parghel – bas și Tudor Parghel – tobe, reuniți sub numele Irina Sârbu jazz Band,într-un concert jazz de neratat.

Bazându-se pe o solidă cultură muzicală (pian clasic timp de 15 ani) la care a adăugat experiența unui institut superior de teatru, a unui masterat în arta actorului și a unui doctorat în teatrul muzical pentru copii, vocalista Irina Sârbu este astăzi un artist recunoscut de critica de specialitate și îndrăgit de marele public. Cariera tinerei interprete se construiește ascendent de la un concert la altul, repertoriul se diversifică și se îmbogățeste. Calitatea vocii, timbrul special și inconfundabil, bogăția imaginației improvizatorice, performanța în acrobație vocală au impus-o definitiv printre cei mai buni vocaliști români de jazz. A concertat atât în țară, cât și în străinătate – New York, Washington, Paris, Atena, Madrid, Viena, Veneția, Bruxelles, Praga, Lisabona, Stockholm, Ierusalim, Milano - în recitaluri de club sau la festivaluri naționale și internaționale de jazz. Curioasă, într-o permanentă căutare de nou și perfecționare, Irina Sârbu oferă mereu publicului programe interesante si originale alături de partenerii ei de scenă, care îi sunt alaturi de 14 ani: Puiu Pascu – pian, Ciprian Parghel – contrabas si Tudor Parghel – tobe.

Puiu Pascu este un virtuoz al claviaturii, un maestru al improvizației, un compozitor inspirat, un artist aflat în perioada de vârf a carierei, a cărui prezență asigură oricărui concert de club sau de festival, succesul de public și de presă.

Frenezia și plăcerea cu care cântă, armoniile și ritmurile complexe și complicate, originalitatea abordării pieselor și arderea intensă în procesul interpretativ-creator îl transformă pe Puiu Pascu într-un artist – unicat în peisajul jazz-istic românesc. Prezența sa poate fi considerată un eveniment extraordinar căci, pe orice afiș, numele pianistului Puiu Pascu trebuie scris cu majuscule.

Ciprian Parghel este absolvent al secției de jazz din cadrul Conservatorului Regal din Bruxelles, cu numeroase concerte atât în România, cât și în străinătate. A colaborat cu artiști de reputație internațională, printre aceștia numărându-se Archie Shepp, Puiu Pascu, Mircea Tiberian, Garbis Dedeian, Paolo Radoni și, de nenumărate ori, în formula de trio-familie “Anca Parghel și fii”. Este apreciat ca fiind cel mai valoros contrabasist al generației sale, dovedind, la fiecare concert, atât măiestria și controlul absolut asupra instrumentului, cât și o inspirație muzicală de excepție. Încântă publicul ca un adevarat show-man, contrabasul său se dezlănțuie într-o succesiune de sunete ce transmit vibrații esentiale pentru colegii săi de scenă, dar, mai ales, pentru publicul căruia îi induce o stare extatică.

Tudor Pargheleste absolvent al Conservatorului Regal din Bruxelles și fost profesor în cadrul Conservatorului de Muzică din Joensuu – Finlanda. La cei 27 de ani ai săi, Tudor Parghel a reușit să atingă performanțe impresionante în plan muzical, dublat de cel pedagogic. Pe lângă numeroasele apariții pe scenele de club și de festival, el a avut ocazia să colaboreze cu artiști, nume grele ale scenei de gen, precum Shelly Berg, Larry Livingstone, Archie Shepp, Ion Baciu jr. și a devenit cunoscut și apreciat odată cu apariția alături de mama și fratele său în Trio “Anca Parghel”. Apreciat de pianistul Ion Baciu jr. drept cel mai valoros baterist român din ultimii ani, Tudor Parghel reușește să se impună cu ritmurile sale perfecționate, o veritabilă explozie de energie, atât de necesară comunicării directe între muzicieni și spectatori. În timpul concertelor, ritmurile sale stimulează spontaneitatea și creația celorlalți artiști, permițându-le să se desfășoare și să introducă audiența într-o adevarată vrajă, după care să atingă punctul culminant cu o improvizație pe baterie, plină de virtuozitate, dinamism și muzicalitate.

Proiectul Irina Sârbu Bandeste unul de success, confirmat până acum în foarte multe concerte. Repertoriul este alcătuit din piese cunoscute ale genului – jazz, etnojazz, samba, bossa nova, tango argentinian, muzică românească interbelică, muzică franceză și chiar folclor. Temperamentul exploziv și plăcerea de a cânta împreună fac din fiecare piesă, un foc de artificii din ce în ce mai strălucitor și mai rafinat.

Programul propus pentru scena Festivalului European de Jazz de la Izmireste: Ain't misbehavin';Cheek to cheek; Love for sale; So danco samba; I got rhythm; Route 66; Billie's bounce; Mas que nada; Vrei să ne-ntâlnim sâmbată seară; Iubesc femeia; Zaraza; Colaj swing românesc; Aseară ți-am luat basma; Hora staccato; Trompeta moldovenească; Călușarii; Ciocârliași câteva piese surpriză pregătite special pentru publicul avid de jazz de la Izmir.

IKSEV (İzmir Kültür Sanat Eğitim Vakfı/Fundația de Cultură și de Artă Izmir) este cel mai important operator cultural din Izmir, cele două evenimente principale pe care le organizează, Festivalul European de Jazz, recte Festivalul Izmir fiind cele mai valoroase și mai așteptate evenimente culturale din oraș. Festivalul propune publicului de pe malurile Egeei numere de jazz experimental, jazz electronic, jazz european contemporan în toate variațiile genului.

Institutul Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul se află la cea de-a patra colaborare cu prestigiosul Festival de jazz de la Izmir. Astfel, ne-am creat o imagine, un nume mult așteptat în programului festivalului, grație și artiștilor valoroși pe care îi propunem de la un an la altul organizatorului.