
„Între localizare şi globalizare. Activitatea Institutului Cultural Român", prezentare de Marina Nikolaeva, voluntară la ICR Tel Aviv.
Marina Nikolaeva, studentă în an terminal la Colegiul Academic Tel Aviv–Yaffo, Facultatea de Ştiinţe Sociale şi Politice, a efectuat un stagiu la ICR Tel Aviv pe parcursul anului academic 2010 – 2011 (noiembrie 2010 – mai 2011, 6 ore pe săptămână). Activităţile ICR Tel Aviv şi materialele noastre de promovare au constituit elemente pentru alcătuirea unor dizertaţii pe tot parcursul anului universitar.
În data de 16 mai, a avut loc ceremonia oficială de închidere a programului de internship, în care 4 studenţi, selectaţi dintr-un număr de 30, au prezentat colaborarea cu instituţiile alese. Intervenţia voluntarei noastre a fost una dintre aceste 4 prezentări (ICR Tel Aviv fiind singura instituţie culturală dintre cele selectate). Celelalte trei prezentări au vizat activitatea Biroului Ministrului Silvan Shalom, Canalul 22 al televiziunii naţionale şi Asociaţia „Medici Pentru Drepturile Omului".