Institutul Cultural Român lansează proiectul „RESTITUTIO CANTEMIR” în parteneriat cu ComputerLand România

Cu ocazia împlinirii a 350 de ani de la nașterea marelui om de cultură și principe al Moldovei Dimitrie Cantemir (1673-1723), Institutul Cultural Român, în parteneriat cu ComputerLand România, lansează proiectul „RESTITUTIO CANTEMIR“, pentru a celebra atât latura academică, cât și pe cea culturală a personalității enciclopedice a lui Dimitrie Cantemir.

În prima etapă a proiectului „RESTITUTIO CANTEMIR”, în luna mai, în cadrul unui amplu turneu susținut de Ansamblul Cameral de Muzică Veche „Anton Pann”, vor fi organizate, atât în țară, cât și în străinătate, cinci concerte care vor pune în evidență compoziții muzicale create de Dimitrie Cantemir:

· Cracovia – 14 mai 2023, ora 18:00 – Studio Romana Bobrowska – Radio Krakow, în cadrul Festivalului Culturii Române, organizat de ICR Varșovia

· Berlin – 17 mai 2023, ora 18:00 – The Concert Hall of the Berlin State Library

· Bruxelles – 22 mai 2023, ora 18:00 – BOZAR

· Paris – 24 mai 2023, ora 18:00 – Sala Bizantină a Palatului Behague

· Iași – 26 mai 2023, ora 18:00 – Ateneul Național Iași, Sala Unirii

În cadrul concertelor, vor fi interpretate șapte compoziții muzicale despre care se cunoaște cu certitudine că au fost create de Dimitrie Cantemir. Compozițiile sunt preluate din lucrarea sa Cartea Științei Muzicii după forma literelor și sunt contextualizate sonor cu ajutorul muzicienilor-cercetători din Ansamblul Cameral de Muzică Veche „Anton Pann” și muzicieni invitați din SUA, Canada, Turcia și Liban.

Unicitatea spectacolului va fi dată de utilizarea instrumentelor și a interpretării specifice perioadei, alături de imaginea lui Dimitrie Cantemir, care va anima fiecare concert.

Înainte de începerea fiecărui concert, în foyer, va putea fi vizitată expoziția foto-documentară cu imagini după documente și artefacte din perioada vieții lui Dimitrie Cantemir, mai exact din secolele XVII-XVIII, organizată de către Arhivele Naționale ale României, în parteneriat cu Academia Română, Academia de Științe a Moldovei și Muzeul Național al Literaturii Române.

Expoziția „RESTITUTIO CANTEMIR“ va cuprinde reproduceri ale principalelor lucrări cantemirene, scrieri literare, inclusiv manuscrise muzicale. Alături de aceste documente de arhivă, pentru contextualizarea acestora, expoziția va conține reproduceri de hărți, stampe si semne de validare (sigilii) ce acoperă deopotrivă perioada șederii prințului Cantemir la Istanbul, anii de domnie pe tronul Moldovei, precum și perioada refugiului în Rusia.

În cadrul proiectului, vor fi organizate, până la finalul acestui an, o serie de paneluri academice, în parteneriat cu Academia Română și Academia de Științe a Moldovei, precum și filmul documentar RESTITUTIO CANTEMIR, care va conține, pe lângă o amplă prezentare a lui Dimitrie Cantemir, și interviuri cu acad. Ioan Aurel Pop și prof. Adrian Cioroianu.

Mai multe detalii

Proiectul „RESTITUTIO CANTEMIR“ va continua până la finalul acestui an, urmând ca în perioada septembrie – noiembrie 2023 să fie organizată și cea de-a doua etapă a manifestărilor culturale, care va cuprinde trei concerte internaționale, la Istanbul, Ankara și Chișinău, precum și zece concerte naționale - Constanța, Drobeta-Turnu Severin, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara, Alba-Iulia, Galați, Craiova și București – , toate fiind însoțite de expoziția foto-documentară.

Parteneri proiect: Academia Română, Academia de Științe a Moldovei, Institutul Cultural Român, Muzeul Național al Literaturii Române, Arhivele Naționale ale României, Asociația pentru Cultură și Tradiție Anton Pann, Primăria Municipiului Iași, Ateneul Național din Iași, Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Societatea Română de Televiziune, Radio România, Trinitas TV, Simavi, Prodal 94, Carpatina și Romfilatelia.

Proiectul este înscris în Calendarul de Manifestări al Ministerului Culturii, care a acceptat și patronajul acestuia.

***

Despre Ansamblul Muzică Veche „Anton Pann

Ansamblul „Anton Pann“ (est. 2003), numit după compozitorul valah Anton Pann, din secolul al XIX-lea, este primul și singurul grup profesionist din România care și-a ales ca misiune redescoperirea frumuseții muzicii vechi românești și împărtășirea sa, cu bucurie, publicului, generând o revitalizare a acestui repertoriu și ulterior un curent de inspiraţie pentru alte grupuri.

Redescoperirea și promovarea muzicii din Evul Mediu până la sfârșitul secolului al XIX-lea, de către Ansamblul „Anton Pann“, urmărește sporirea valorii culturale și a tradiţiei muzicale româneşti. Este singurul ansamblu românesc care a înregistrat, pentru prima dată în lume, toate compozițiile cu paternitate certă ale domnitorului Dimitrie Cantemir într-un volum unitar.

Ca semn de recunoaștere a efortului și profesionalismului lor, Ansamblul „Anton Pann“ a fost invitat să cânte în Festivalul Europalia, în 2019, fiind reprezentantul muzicii clasice românești de curte. În timpul anilor de activitate, ansamblul a susținut sute de concerte în țări precum: Anglia, Spania, Italia, Grecia, Turcia, Maroc, Moldova, Belgia, Franța, Polonia, Germania, Ucraina și la nivel național: București, Timișoara, Brașov, Sibiu, Pitești, Iași, Constanța, Galați, Târgu Mureș, Cluj Napoca, Vaslui, Piatra-Neamț, Drobeta Turnu-Severin, Focșani etc.

Muzicienii ce alcătuiesc ansamblul sunt profesioniști ai domeniului, premiați în nenumărate concursuri, doctori în muzică și profesori universitari. Toate aceste elemente converg la un rezultat concertistic de excepție.

Componența Ansamblului „Anton Pann“:

1. Constantin Răileanu – orchestrator, kanun, voce

2. Alexandru Stoica – oud

3. Andrei Nițescu – cello

4. Sabin Penea – vioară

5. Ghassan Bouz – bendir, riq

6. Ziya Tabassian – tombak, bendir

7. Emmanuel Hovhannisyan – duduk

8. Murat Salim Tokaç – tanbur, ney

Inginer sunet: Leonidas Palaskas