ICR a acordat două premii la Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii de la București

ICR  a acordat doua premii la Festivalul International de Teatru pentru Copii de la Bucuresti ICR  a acordat doua premii la Festivalul International de Teatru pentru Copii de la Bucuresti

Institutul Cultural Român a acordat, sâmbătă, 14 octombrie, Premiul „Educația Timpurie” și  Premiul „Cornel Todea”, în cadrul Festivității de premiere a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești”.

Premiul pentru “Educația Timpurie”și Trofeul FITC pentru cel mai bun spectacol (care se adresează copiilor cu vârstă mică și foarte mică) a revenit spectacolului “Aproape” – Centrul de Artă pentru Copii din Poznan, Polonia, iar premiul Cornel Todea și Trofeul FITC pentru cel mai bun spectacol a fost adjudecat de spectacolul “Bianco” al Teatrului Labu din Spania.

În numele ICR, președintele institutului, doamna Liliana Țuroiu, a adresat mulțumiri tuturor celor care au făcut posibil evenimentul: “Vă felicităm pentru maratonul de artă teatrală din această săptmână și pentru tot ceea ce înseamnă activitatea dumneavoastră de zi cu zi în slujba copiilor și, implicit, a societății! Vă felicităm pentru sprijinul însemnat pe care-l aduceți în educarea micilor oameni de azi care, și prin intermediul dumneavoastră, pot deveni oameni mari echilibrați și educați! Institutul Cultural Român este onorat să vă fie alături, într-un efort comun de a contribui la educarea copiilor și la promovarea culturii și în rândul celor mici”.

Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii a fost organizată în perioada 7-14 octombrie 2017 de Primăria Municipiului București, prin Teatrul Ion Creangă, și s-a adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 luni și 12 ani. Artiști din 9 țări au prezentat publicului 22 de producții, însumând peste 40 de reprezentații, dar și activități conexe.

Cele mai spectaculoase performanțe actoricești și cele mai valoroase producții au fost desemnate în urma jurizării de către Robert Seguin (Director al Centrelor Culturale Municipale Limoges și al Festivalului „Kaolin și Barbotine”, Franța), Vlad Massaci (Regizor, România) și Adrian Titieni (actor și profesor universitar la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale”, România).

Printre invitații acestei ediții s-au numărat teatre și companii din Austria (Teatrul Asou), Belgia (Compania Gambalo; Teatrul de Spiegel), Israel (Teatrul Elmina; Teatrul Nephesh), Italia (Compania Factoria Transadriatica; La Societta della Civetta, Teatrul La Baracca – Testoni Ragazzi; Teatrul Telaio), Polonia (Centrul de Artă pentru copii din Poznań), Rusia (Teatrul CEH), Spania (Compania Da.Te Danza; Compania Markeliñe; Teatrul Labú) și Suedia (Teatrul Tre). FITC se bucură și de prezența unor trupe valoroase din țară, de la Brașov (Teatrul pentru Copii Arlechino) și Cluj-Napoca (Teatrul de Păpuși Puck; MiniREACTOR), programul fiind completat de o suită de producții din repertoriul Teatrului Ion Creangă.