Iarna se încheie în Universuri paralele la ICR Istanbul. O expoziție de artă contemporană semnată Zeynep Oezbay

Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” din Istanbul organizează joi, 28 februarie 2019, de la ora 19:00, vernisajul expoziției „Parallel Universes/ Universuri paralele”. Lucrările sunt creația tinerei artiste de origine româno - turcă Zeynep Oezbay și vor rămâne expuse la sediul Institutului Cultural Român ”Dimitrie Cantemir” de la Istanbul până în data de 7 martie 2019. Născută la Istanbul în anul 1989, Zeynep Oezbay este fiica unei familii mixte, româno-turce. Între anii 2006 – 2007, Zeynep urmează studiile Facultății de Arte, specializarea Arte Plastice şi Decorative din cadrul Universității Ovidius din Constanța. În anul 2007, tânăra revine la Istanbul, unde își continuă studiile până în anul 2010, la Universitatea de Arte Frumoase Mimar Sinan, Facultatea de Arte, Secția Pictură. Între anii 2011 – 2013, Zeynep Oezbay locuiește la Londra, perioadă în care se perfecționează în tehnica picturii murale, expunându-și lucrările pe pereții restaurantelor, cafenelelor și în alte spații publice. În perioada 2013 – 2015 ea a fost studenta Academiei de Modă Istanbul, secția Design Vestimentar.

După absolvire, îmbinând pasiunea dintre design și pictură, Zeynep Oezbay începe să creeze genți împreună cu renumita artistă Zeynep Korel și să predea cursuri de pictură la İstanbul Yıldız Teknik Üniversitesi. Creațiile sale au fost puse la vânzare în lanțurile de magazine de fashion de lux Bilstore din Turcia. Tânăra artistă a realizat și o colecție de articole vestimentare combinând stilurile vintage şi design contemporan pe care le comercializează pe un site personal. În prezent este masterandă la Secția de Pictură, Facultatea de Arte Frumoase a Universității Namik Kemal din Tekirdağ, Republica Turcia. Dintre expozițiile personale semnate Zeynep Oezbay amintim: „Olușum”/Evolution, Galleria DANTE, Arnavutkoy, Istanbul (aprilie 2016); „Annabel”, Galleria C-ZONE, Bebek, Istanbul (august 2016); „Annabel II”, Galleria C-ZONE, Bebek, Istanbul (septembrie 2016); „The Girl From Mars”, Galleria C-ZONE, Bebek, Istanbul (octombrie 2016); „Madwoman Of The Sacred Comics”, Galleria C-ZONE, Bebek, Istanbul (decembrie, 2016). Zeynep Oezbay a participat la numeroase eevenimente de profil mixte - naționale și internaționale: expoziție mixtă la Universitatea Ovidius din Constanța (martie, 2006); expoziții mixte la Galeria Lal Sanat din Istanbul (aprilie, iulie, august 2010); expoziția mixtă a artiștilor istanbuliți la Bodrum (august, 2010); expoziție mixtă la 4. Levent Tenis Klübü (ianuarie și octombrie, 2011); expoziție mixtă de Ziua Internațională a Femeii la Karadeniz Egerli, ed.I; expoziție mixtă la Muzeul Atanas Șarenkov, Haskovo, Bulgaria (iunie, 2016); expoziție mixtă internațională Niksanat, ed.a III-a, la Cemal Reșit Rey (iunie, 2016); expoziție mixtă la 4. Levent Tenis Klübü (februarie, 2017).

În ultimele luni, Zeynep Oezbay a fost implicată în munca de curator în cadrul unor galerii de artă și lucrează ca asistent curator.

Proiectul se încadrează în strategia ICR Istanbul de a identifica, susține și promova acei români din Turcia care desfășoară activități culturale în domeniul artei contemporane și ilustrează în operele lor stiluri și procedee artistice specifice ambelor țări. Prin organizarea acestui eveniment ne propunem să promovăm acele modele de reușită socio-profesională din cadrul comunităților de români din Istanbul și să valorificăm potențialului de imagine pe care aceștia îl reprezintă pentru România.

Din dorința de a demonstra că un tablou poate fi realizat și prin alte tehnici în afară de pictura clasică de ulei pe pânză cu elemente de natură moartă sau peisaje, în anul 2017, talentata artistă a expus la sediul ICR Istanbul o serie de lucrări în care combina ilustrația cu banda desenată. În urma succesului la public de acum doi ani, în 2019 au fost selectate 13 lucrări din portofoliul artistei, săvârșite cu vopsea acrilică și care oferă un efect vizual de pictură de ulei pe pânză. Autoarea ne surprinde și cu două piese de pictură abstractă în care a folosit noua tehnică „art resin”, care îi permite să reliefeze spectaculos o paletă diversă de îmbinări cromatice.

Așadar, expoziția, cu intrare liberă, va putea fi vizitată de luni până vineri, între orele 09.00 - 17.00, în perioada 28 februarie – 7 martie 2019, la sediul ICR Istanbul.